Rudele unei paciente spun că femeia a fost violată de un alt bolnav chiar în timpul internării. Anchetatorii au cerut o expertiză care să stabilească dacă cei doi bolnavi au discernământ, potrivit România TV.
Citeşte şi Centru modern de cercetare în Psihiatrie şi Neuroştiinţe, construit în Bucureşti
Ginecologii confirmă că femeia a avut contact sexual, dar că nu avea urme de violenţă. Incidentul s-ar fi petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, potrivit familiei, care susține că tânăra era virgină, fapt confirmat de cadrele medicale care au anunțat poliția.
„Într-adevăr, cadrele medicale din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina ne-au sesizat acest eveniment. În cauză s-a dispus o evaluare a celor doi, urmând ca în urma rezultatului să se stabilească dacă cei doi au avut discernământ în timpul presupusului act sexual sau dacă la mijloc este vorba de o infracțiune”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.