10 oraşe pe care le-am văzut cu toţii, pot fi vizitate în continuare, dar nu există în realitate

Metropolis (în filmul Metropolis, 1927)

Regizorul Fritz Lang a creat în anul 1927 primul mare oraş din istoria cinematografiei. Mare, complex şi copleşitor, Metropolis este şablonul perfect pentru o distopie modernă. În acest monument de lăcomie şi exploatare, cei mai bogaţi cetăţeni trăiesc deasupra Pământului, în timp ce dedesubtul lor milioane de lucrători fără chip sunt sacrificate pentru a asigura existenţa strălucitorului megalopolis. Construcţiile futuriste sunt îmbinate cu mituri ale antichităţii, astfel că zgârie-norii coexistă cu turnurile biblice. Metropolis este singurul film de cinema din programul „Memory of the World” (patrimoniul mondial de documente) al organizaţiei UNESCO.

Pandemona (în cartea Paradisul Pierdut, 1667)

Ridicat de Satana într-o singură oră, a fost desemnat de către John Milton drept capitală a Iadului, în cartea sa, Paradisul Pierdut, apărută în anul 1667. A fost construit după planurile arhitectului Mulciber, care înaintea decăderii sale a fost designer pentru palatele şi locuinţele ridicate în Rai. În Palatul lui Satan se află ascunsă cheia de la un seif al cărui mecanism deschide drumul spre Paradis. Etimologic, Milton a format acest nume asociind cuvintele „pan” (toţi) şi „daimon” (demoni) din greaca veche.

Parisul Modern (în filmul Playtime, 1967)

Regizorul Jacques Tati a creat o lume ultra-modernă şi impersonală, predominant gri şi care distruge în mod deliberat sufletul. Acest Paris are şi momentele sale de frumusete, în special atunci când luminile încep să se aprindă şi străzile sale pâlpâie de viaţă. Practic, regizorul a construit în termeni reali un oraş, pe un teren viran din apropierea studiourilor Joinville-le-Pont, peste o sută de muncitori lucrând la ridicarea lui. Au fost folosiţi 1.200 mp de sticlă, 3.500 mp de material plastic, 3.000 de metri cubi de lemn şi 45.000 metri cubi de beton. Filmările au durat trei ani (octombrie 1964 – octombrie 1967). După încheierea lor, Tati a intenţionat să transforme „oraşul” într-o sală de cinema, însă autorităţile nu au permis acest lucru, iar decorurile au fost demolate.

Oraşul Brass (O Mie şi Una de Nopţi)

Oraş pustiu plasat în deşertul african este locul de desfăşurare al singurei poveşti de groază din O Mie şi Una de Nopţi. Înconjurat de legende înfricoşătoare, se spune că este populat de spiritele malefice Djinn, care au fost supuse de Rgele Solomon în urmă cu mai bine de 2000 de ani. Deşi capturate şi ţinute în sticluţe, spiritele sunt departe de a fi liniştite, iar furia lor se răsfrânge asupra oraşului, pe ale cărui străzi şi cei mai curajoşi se tem să păşească.

Interzone (cartea Naked Lunch, 1959)

Este inspirat parţial de statutul de zonă internaţională de care s-a bucurat oraşul marocan Tanger, până în anul 1956, însă scriitorul William S. Burroughs l-a populat cu o mulţime de personaje cu comportament anormal, precum „caricaturi cu comportament sexual deviant”, dealer de droguri sadici sau  nişte creaturi ciudate, cunoscute sub numele de „Mugwumps”. Viaţa de aici este caracterizată de o politică tribală, izbucniri bruşte de frenezie şi exhibiţionism şi este extrem de crudă, presărată cu multe orgii. Este unul cel mai dintre cele mai ciudate şi mai memorabile oraşe puse vreodată pe hârtie.

Oraşul de Smarald (cartea Vrăjitorul din Oz, 1900)

Verde şi strălucitor când este privit de la distanţă, de aproape nu este cu mult mai verde decât oricare alt oraş, astfel că cei care intră în el sunt obligaţi să poarte ochelari de soare verzi, pentru ca totul să li se pară de culoarea smaraldului. Se află situat la capătul celebrului drum al „cărămizii galbene”, care începe din oraşul Munchkin. Oraşul de Smarald are 9.654 clădiri şi 57.318 locuitori. Se spune că scriitorul L. Frank Baum a fost inspirat să îl „construiască” după ce a văzut Oraşul Alb de la Expoziţia Universală de la Chicago, din anul 1893. Unii critici văt în Vrăjitorul din Oz o alegorie politică, iar Oraşul de Smarald ar fi o metaforă a Washingtonului, iar verdele iluzoriu face trimitere la dolari şi culoarea lor.

Ankh-Morpork (colecţia Lumea Disc)

Este cel mai mare şi cel mai faimos oraş din Lumea Disc, situat în câmpiile din Sto, de pe Primul Continent. Este un oraş comercial, străbătut de râul Ankh, şi în care s-au adunat toate scursurile societăţii: hoţi, asasini, poliţişti corupţi, beţivi, vrăjitori, curve, troli şi balauri. Este, de asemenea, „singurul loc de pe lume unde poţi să mergi pe apă fără să fii Iisus, pentru că apa este atât de jegoasă şi de plină de chestii, încât are o consistenţă care transcede lichidul”. Autorul Terry Pretchet a explicat că Ankh-Morpork este asemănător capitalei Estoniei, Tallin, şi cu centrul oraşului Praga, dar spune că i-a împrumutat şi elemente din Londra secolului XVIII, oraşul Seattle din secolul XIX şi New York-ul actual. Există, de asemenea, paralele cu structura politică, economică, structura socială, topografia şi istoria oraşului-stat Florenţa, din timpul Renaşterii.

Viitorul Los Angeles (filmul Vânătorul de recompense, 1982)

Oraşul Los Angeles este prezentat în anul 2019. Panouri gigantice se află deasupra, între oameni şi cer, piramide futuriste acoperă soarele şi, în general oraşul este un soi de amestec între Tokyo, New York, Gotham City, Metropolis şi câmpurile petroliere irakiene cuprinse de flăcări.

Oraşul Lucrurilor Vechi (nuvela La poalele Muntelui Nebuniei, 1936)

În întinderile reci ale Antarcticii se află un oraş distrus, care păstrează un mare secret al omenirii şi în care se poate dezlănţui oricând coşmarul. prin complexitatea sa şi atmosfera rece acest oraş întrece alte oraşe imaginate de autorul H.P. Lovecraft, precum Arkham sau Innsmouth. Obsedat de poveştile civilizaţiilor mitice, Lovecraft, unul dintre cei mai inventivi scriitori de groază din New England, „scultptează” forme cu geometrie stranie, caverne adânci, creaturi fără vedere şi alte detalii neliniştititoare, pentru ca în final groaza să atingă paroxismul.

Neo Tokyo (seria de benzi desenate Akira, 1982)

Construit pe ruinele capitalei Japoniei, distrusă pe 6 decembrie 1992, în timpul celui de-al Treilea Război Mondial, acest oraş de neon este controlat de militari brutali, invadat de huligani pe motociclete şi condus de politicieni corupţi. Este un teatru al violenţelor care se întinde pe durata a 6 volume, seria Akira apărând pe piaţă între anii 1982-1990.