În total, 36 de persoane se aflau la bordul navei Ivolga, dintre care trei membri ai echipajului, când aceasta s-a răsturnat sâmbătă după-amiază nu departe de coastă, în apropiere de satul Zatoka, situat la circa 50 de km de Odesa, potrivit Agerpres.
Precedentul bilanț era de 12 morți, 23 de persoane salvate și o persoană dispărută. Însă Serviciul de stat pentru situații de urgență, precum și guvernatorul regiunii, fostul președinte georgian reformator Mihail Saakașvili, l-au revizut apoi, anunțând 22 de persoane salvate și două dispărute.
Mai multe cauze sunt luate în considerare pentru a explica această dramă, în special o furtună puternică, dar și faptul că nava era supraîncărcată și nu dispunea de veste de salvare.
Potrivit Ministerului Infrastructurii, nava putea transporta cel mult 12 pasageri și trei membri ai echipajului. La bord se aflau însă 36 de persoane. „Cred că putem spune că (accidentul) este consecința directă a unei neglijențe totale și a unei atitudini absolut criminale din partea echipajului navei și a serviciilor însărcinate să împiedice apariția unor astfel de lucruri”, a declarat Mihail Saakașvili, într-o conferință de presă.
Căpitanul navei a fost deja arestat, a anunțat David Sakvarelidzé, procurorul regiunii Odesa. A fost deschisă de asemenea o anchetă privind încălcarea regulilor de securitate.
Premierul ucrainean Arseni Iațeniuk a făcut de asemenea apel la crearea unei comisii speciale de anchetă privind circumstanțele accidentului.
Duminică a fost decretată zi de doliu național în regiunea Odesa. Președintele Petro Poroșenko a transmis pe contul său de Twitter condoleanțe apropiaților victimelor.
CITEŞTE ŞI: Cel puţin 13 imigranţi, între care patru copii, AU MURIT după ce barca lor s-a lovit de un feribot