Acești „consilieri erau membri ai Gardienilor Revoluției, a declarat Hossein Ali Rezayi, un purtător de cuvânt regional al acestei armate de elită, agențiilor de presă Isna și Fars.
Aceasta este ce mai mare pierdere anunțată de Teheran după angajamentul său în conflictul sirian, alături de trupele regimului Assad.
Agenția de presă oficială Irna a precizat că, potrivit Gardienilor Revoluției din provincia Mazandaran (nord), iranienii au fost uciși sau răniți la Khan Tuman, localitate situată la circa zece kilometri la sud-vest de metropola Alep.
Anunțarea acestei noi pierderi în rândul iranienilor intervine în condițiile în care Ali Akbar Velayati, consilier diplomatic al Ghidului Suprem ayatollahul Ali Khamenei, a avut sâmbătă, la Damasc, o întrevedere cu președintele sirian Bashar al-Assad, pe care l-a asigurat de susținerea Teheranului.
Iranul este, alături de Federația Rusă, un alt mare aliat al regimului de la Damasc, pe care îl susține prin trimiterea de „consilieri militari” și de „voluntari” iranieni, dar și irakieni, afgani sau pakistanezi.
Citeşte şi Alep: Luptele dintre terorişti şi armata s-au soldat cu cel puţin 70 de morţi