La Spitalul Clinic Județean de Urgență au ajuns, vineri seară, după accident, un număr de 28 de victime la secția UPU. Dintre acestea, 17 au rămas internate, nouă nu au necesitat internare și două au refuzat internarea.
Din cele 17 internate, nouă se află la secția ortopedie, șapte la neurochirurgie și una la secția de chirurgie plastică, potrivit doctorului Camelia Ciobanu, medic coordonator UPU al Spitalului Clinic Județean de Urgență.
La Spitalul Militar au ajuns, vineri seara, un număr de nouă persoane, din care în dimineața zilei de sâmbătă a mai rămas doar o persoană cu traumatism cranio-facial și fractură de piramidă nazală, redusă chirurgical, potrivit sursei.
Vineri seara în jurul orei 19,00 un autocar care transporta 36 de persoane adulte din direcția București spre Râșnov s-a răsturnat pe DN 73 A la kilometrul 12.