A murit un Maestru Emerit al Sportului românesc

A murit fostul handbalist Gheorghe Dogărescu, medaliat cu bronz la Olimpiada din 1984.
Filip Stan
19 aug. 2020, 13:43
A murit un Maestru Emerit al Sportului românesc

Federaţia Română de Handbal a anunţat, miercuri, decesul la vârsta de 60 de ani a lui Gheorghe Dogărescu, fost component al naţionalei României, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice din 1984. Şi clubul la care a jucat, Dinamo Bucureşti, a transmis condoleanţe.

„Drum lin şi partide frumoase în Ceruri, alături de toate valorile plecate, stimate domn!”, a fost mesajul FRH.

A murit handbalista Viorica Ionică, portarul cu cele mai multe selecţii la naţională 

„Clubul Sportiv Dinamo deplânge trecerea la cele veşnice a fostului mare handbalist Gheorghe Dogărescu, decedat noaptea trecută la numai 60 de ani”, a transmis Dinamo.

Născut pe 15 mai 1960 la Viziru (Brăila), Dogărescu a început handbalul la Şcoala Sportivă nr. 1 din Galaţi, sub îndrumarea antrenorului Moise Grigoraş.

Din 1979 până în 1995 a jucat la Dinamo Bucureşti, echipă cu care a cucerit un titlu naţional, iar în 1982-1983 a participat la finala Cupei Cupelor.

În 1977 a fost selecţionat în naţionala de juniori a României cu care, în 1981, a câştigat Cupa Ţărilor Latine (Spania), iar apoi, până în 1990, a fost component al naţionalei de seniori a României cu care, în 1983, a cucerit Super Cupa Campionilor Mondiali şi Olimpici, iar în 1984, la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, a urcat pe treapta a treia a podiumului. În 1985 şi 1987 a făcut parte din reprezentativa României care cucerit medalia de aur la Jocurile Mondiale Universitare.

A primit titlul de Maestru Emerit al Sportului şi i-a fost conferit Ordinul Naţional „Meritul Sportiv” clasa a II-a.

.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT