Reprezentanţii ISU Olt au declarat că cele trei persoane, o tânără în vârstă de 20 de ani şi doi minori, au fost lovite de o maşină pe raza localităţii Bobiceşti, potrivit Mediafax.
În urma impactului, tânăra a intrat în comă, fiind transportată cu ambulanţa la Spitalul Judetean de Urgenţă Slatina. Unul dintre minori, în vârstă de 11 ani, a ajuns la Spitalul Craiova, cu un traumatism cranio-cerebral şi răni la picioare. Cel de al doilea minor a fost dus la Spitalul Slatina, cu fractură de femur.
Potrivit unor surse din cadrul anchetei, şoferul autoturismului a încercat să depăşească o căruţă, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a lovit pietonii.
Nici căruţaşul şi nici şoferul autoturismului nu au suferit răni.