„În jurul orei 8.50, am fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 50 de ani, din județul Brașov, angajată a unei societăți cu sediul pe Calea Feldioarei, aflată în timpul programului de lucru, a încercat deblocarea unui utilaj de feliere și și-a secționat degetele de la mână. Femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, Gabriela Dinu, potrivit mytex.ro.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru neluarea și nerespectarea măsurilor de securitate în muncă, iar cercetările sunt efectuate de polițiști din cadrul Secției 2, împreună cu specialiști din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă, pentru a se stabili împrejurările exacte în care s-a produs incidentul.