Cinci oameni au murit carbonizaţi într-un grav accident petrecut la Suceava. Victimele se întorceau de la o petrecere de Halloween

Cinci persoane au murit, miercuri dimineaţă, după ce maşina în care se aflau s-a ciocnit cu un camion şi a luat foc, în judeţul Suceava. În accident a fost implicat şi un al treilea autoturism.
Filip Stan
01 nov. 2017, 04:36
Cinci oameni au murit carbonizaţi într-un grav accident petrecut la Suceava. Victimele se întorceau de la o petrecere de Halloween

UPDATE: Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că accidentul s-a petrecut din cauza vitezei, însă nu exclud nici posibilitatea ca tânărul care conducea autoturismul care a luat foc să fi consumat alcool.

“Accidentul s-a petrecut pe DN 17 care leagă Suceava de Gura Humorului, la intrare în comuna Ilişeşti, într-o curbă la dreapta. Autoturismul condus de un tânăr de 26 de ani din Gura Humorului, cel mai probabil din cauza vitezei, a pătruns pe contrasens, a lovit o autoutilitară şi apoi a ricoşat în maşina din aflată în spatele autoutilitarei. În urma impactului, autoturismul condus de tânărul de 26 de ani a luat foc, iar toate persoanele aflate în maşină au decedat. Deocamdată nu se ştie dacă acestea au murit în urma impactului sau au decedat carbonizate, după ce maşina a ars în întregime. La această oră poliţiştii lucrează la identificarea persoanelor aflate în autoturismul care a ars în întregime. În cauză s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă” a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava, subcomisar Ionuţ Epureanu.

UPDATE: Un cumplit accident a avut loc azi-dimineață pe drumul național care leagă Suceava de Gura Humorului. În curba de la intrarea în Ilișești dinspre Suceava, un Audi în care se aflau cinci persoane a fost scăpat de sub control de șofer, intrând pe contrasens, unde a lovit o altă mașină mică și un autocamion.
În urma impactului, autoturismul marca Audi a luat foc și a ars ca o torță. La fața locului a fost chemate echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava care au reușit să stingă incendiul.

Din păcate, pompierii și-au dat seama că în interior se aflu cinci persoane care au fost carbonizate în urma puternicului incendiu.
Alte trei persoane din celelalte două mașini au fost rănite iar una dintre ele a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului SF. Ioan Cel Nou Suceava.

UPDATE: Traficul rutier pe DN Suceava – Gura Humorului este întrerupt în totalitate în zona accidentului, dar șoferii pot apela la rute alternative. 

Accident foarte grav la Suceava. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Alin Găleată, accidentul s-a produs în jurul orei 3.00, pe DN 17, unde un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în autoturism fiind implicat şi un al treilea autoturism.

La faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de pompieri şi ambulanţe, iar la sosirea acestora autroturismul ardea în totalitate.

După stingerea incendiului, în maşină au fost găsite cinci persoane ale căror trupuri erau carbonizate. În camion se aflau două persoane, care au refuzat transportul la spital, iar în celălalt autoturism implicat în accident se afla un bărbat care a fost rănit la picioare şi transport la spital.

DailyBusiness
Bătaie de joc pe față! Prețul ridicol pentru care se închiriază o garsonieră cu cada în bucătărie, în inima Capitalei. WC-ul este amplasat lângă frigider
Spynews
Marian Drăgulescu se căsătorește! Fostul sportiv a anunțat data la care va avea loc marele eveniment 
Bzi.ro
Ei sunt câștigătorii Casa Iubirii, sezonul 3! Fanii emisiunii de la Kanal D nu se așteptau la asta
Fanatik.ro
Orașul din România unde poți cumpăra un apartament cu 3 camere la doar 20.000 de euro. E mobilat și complet utilat, iar în apropiere ai magazine, dar și o benzinărie
Capital.ro
Valabilitate nouă la permisul de conducere. Cine schimbă permisul auto din 2 în 2 ani în România
Playtech.ro
Cum arată Andreea Esca atunci când nu apare la TV. Imagini rare celebra prezentatoare TV
DailyBusiness
Criza alegerilor din România. Procurorii, pe pauză în plină anchetă despre implicarea Rusiei și atacurile cibernetice! „Au fost sărbători, da?”
Adevarul
Romeo și Julieta din Tulcea, cei doi adolescenți găsiți morți, s-au aruncat de la peste 20 de metri înălțime în Cariera Bididia. Nu au avut nicio șansă
wowbiz.ro
Pensii mărite pentru acești români! Câți bani vor primi în plus de la stat
Spynews
CRBL a vorbit despre intervențiile la care a apelat. Ce alte îmbunătățiri vrea să își mai facă artistul
Spynews
Bănel Nicoliță, surprins de ziua lui de naștere! Cine l-a așteptat acasă, la miezul nopții
Evz.ro
Dispar cele mai bune produse. Nimeni nu-și imaginează viața fără ele
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
kanald.ro
Cine sunt adolescenții în vârstă de 15 ani găsiți morți pe un câmp din Tulcea. Cei doi ar fi trăit o poveste de dragoste interzisă și au fugit de acasă
Cancan.ro
BREAKING | Dani Mocanu a fost condamnat la închisoare! Câți ani de pușcărie a primit
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizia care l-a înfuriat pe Călin Georgescu. A fost emis ordin de protecție
StirileBZI
Ce ajutoare sociale se acordă în 2025: Câţi bani primesc şomerii și mamele cu copii mici
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
stirilekanald.ro
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și lucra la UPU Constanța: „Dumnezeu a mai avut nevoie de un înger”
substantial.ro
Distribuirea pensiilor de ianuarie începe joi: Poșta Română mobilizează peste 14.000 de angajați
MediaFlux
PENSIILE din ianuarie ÎNTÂRZIE și MAI MULT! ANUNȚUL Poștei Române
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Vacanțe de vis mai aproape: zboruri directe din România spre Ibiza, Gran Canaria și Palma de Mallorca, din vara 2025