Cinci persoane au fost rănite, miercuri, între care două grav, după ce trei autoturisme şi un TIR s-au ciocnit pe A2 Bucureşti – Constanţa, pe sensul către litoral, la kilometrul 71, în judeţul Călăraşi.
În accident au fost implicate trei autoturisme şi un TIR, dar deocamdată nu se cunoaşte mecanismul producerii. În zona accidentului, traficul rutier este complet blocat, iar poliţiştii fac cercetări pentru a se stabili cauza evenimentului rutier.