Potrivit unui comunicat al administraţiei locale, între orele 6,00 – 22,00, echipe ale Poliţiei Locale Sector 3 vor organiza acţiuni pentru depistarea, identificarea şi sancţionarea contravenţională, ridicarea de pe domeniul public a dispozitivelor şi soluţionarea sesizărilor ce vizează aceste aspecte.
„Prin această acţiune se urmăreşte eradicarea unui fenomen sesizat de locuitorii sectorului 3 şi anume acela de amplasare pe domeniul public a unor dispozitive, cadre metalice sau diverse obiecte, folosite pentru rezervarea locurilor de parcare. În acest sens a fost adoptată Hotărârea CLS 3 nr. 567/27.11.2017, prin care se stabilesc normele pentru buna gospodărire şi înfrumuseţare a sectorului 3. La art. 1 lit. h din hotărâre sunt reglementate toate situaţiile în care amplasarea de cadre metalice sau diferite dispozitive care sugerează rezervarea locului de parcare/ blocarea accesului constituie contravenţie şi sunt sancţionate ca atare”, se arată în comunicatul citat.