Dragoş Moştenescu a fost surprins, în urmă cu două zile, în timpul unei discuţii aprinse cu o cunoştinţă, pe tema impozitelor, scrie spynews.ro. În momentul în care l-au văzut de aproape, admiratorii actorului au încremenit: acesta era desfigurat, cu fruntea zdrelită şi partea stângă a feţei umflată, de parcă ar fi supravieţuit cu greu unui accident violent.
Îndrăgitul actor a explicat că nu a fost nici victima unei agresiuni, nu a suferit nici un accident rutier grav, ci… că a făcut contact cu solul. „Sâmbătă am jucat fotbal, cu mai mulţi prieteni. Terenul era de zgură. În timpul meciului a avut loc un accident şi am căzut cu fruntea pe zgură. Nu e nimic grav”, a mărturisit actorul.
Costel Jurcă a fost unul dintre personajele cele mai îndrăgite de români. Dragoş Moştenescu, actorul din spatele personajului din serialul „La Bloc”, s-a născut pe 1 aprilie 1967, în Bucureşti. Actor, scenarist şi producător, acesta a cunoscut celebritatea după ce a interpretat rolul de succes alături de bunul său prieten Mihai Coadă.