Actrița Adriana Trandafir a fost jefuită. Cinci tineri i-au folosit cardul de 200 de ori

Actrița Adriana Trandafir a căzut victima unei grupări de hoți. Vedeta a fost lăsată fără aproximativ 13.000 de lei de cinci tineri care i-au folosit cardul de 200 de ori.
Loredana Brumă
24 iun. 2026, 11:47
Actrița Adriana Trandafir a fost jefuită. Cinci tineri i-au folosit cardul de 200 de ori

Actrița Adriana Trandafir, jefuită de o grupare de hoți. Mai multe percheziții au fost făcute marți, 23 iunie, de Poliția Capitalei în București, Ilfov și Teleorman într-un dosar care vizează fraude informatice, după ce vedeta a fost lăsată fără banii de pe card.

Adriana Trandafir, victima hoților. Cum a fost lăsată fără toți banii de pe card

Potrivit primelor informații, trei bărbați și două femei cu vârste cuprinse între 19 și 23 de ani ar fi folosit datele bancare ale artistei și ar fi făcut aproape 200 de tranzacții în perioada 7 ianuarie-20 februarie 2026. Momentan, nu se știe cum au reușit suspecții să obțină datele de pe cardul actriței.

Potrivit unor surse din anchetă citate de Antena 3, suspecții ar fi cumpărat cu banii de pe cardul vedetei produse cosmetice, haine și alimente. De asemenea, aceștia au plătit și mai multe curse de ride-sharing.

Citește și Adriana Trandafir, despre pensia primită după recalculare: „Pot să spun adevărul? Ieri am primit plicul”

Actrița ar fi fost păgubită cu aproximativ 13.000 de lei.

La percheziții au participat polițiști ai Serviciului Combaterea Infracțiunilor Informatice din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sprijiniți de polițiști de investigații criminale, criminaliști, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și de polițiști și jandarmi din județul Teleorman.

Suspecții au fost duși la audieri, după care au fost reținuți pentru 24 de ore. Aceștia urmează să ajungă în fața magistraților.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Combaterea Infracțiunilor Informatice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pentru infracțiunile de acces ilegal la un sistem informatic și efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Citește și Adriana Trandafir, adevărul despre nunta fiului său, după ce s-a zvonit că nu a fost prezentă la eveniment: „A fost o mare mizerie!”

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT