El riscă, dacă va fi condamnat, o pedeapsă maximă de cinci ani de închisoare, scrie news.ro.
Tânărul, William Little, în vârstă de 18 ani în timpul presupusei agresiuni, în noaptea de 7 spre 8 iulie 2016, a povestit la Poliţie că i-a trimis mesaje prin intermediul Snapchat, între care un videoclip, prietenei sale, de la barul-restaurant „Club Car” din Nantucket, unde a fost împreună cu actorul, potrivit documentelor.
Citeşte şi Kevin Spacey, anchetat după a treia plângere pentru abuz sexual
Little era angajat sezonier la „Club Car”. El a rămas în restaurant după program pentru a-l întâlni cu Kevin Spacey, al cărui fan era.
După ce s-a prezentat vedetei şi după ce a pretins că are 23 de ani – trebuie să ai 21 de ani pentru a consuma alcool în statul Massachusetts -, el a început să bea cu actorul, întâi bere, apoi whisky.
Kevin Spacey l-a invitat atunci pe tânăr la el acasă împreună cu alţi amici.
Little a refuzat, presupunând că actorul vrea să-l seducă. Dar a rămas în restaurant pentru că „voia o fotografie cu Spacey, ceva pentru Instagram”, potrivit plângerii. Atunci actorul i-a băgat mâna în pantaloni tânărului şi l-a atins în zona genitală, conform sursei.
Little a încercat să-l respingă pe Spacey, în timp ce schimba mesaje cu prietena sa despre agresiune. Cum ea nu l-a crezut, el i-a trimis un videoclip cu actorul. Videoclip pe care poliţiştii l-au găsit, tânărul confirmând că imaginile erau cele cu Spacey şi cu el, conform plângerii.
Când actorul a mers la toaletă, o femeie, pe care Poliţia nu a găsit-o căci nu face parte din mărturiile menţionate în plângere, s-a apropiat de tânăr, vizibil „în primejdie”, şi i-a recomandat să plece imediat.
Când s-a întors la bunica sa, unde locuia pe timpul verii, Little s-a confesat surorii, apoi a doua zi mamei. Aceasta din urmă, jurnalista Heather unruh, a fost prima care a vorbit public despre agresiune în noiembrie 2017.
Contactată, avocata lui Kevin Spacey nu a răspuns solicitărilor AFP.
Acuzaţia de la tribunalul din Nantucket este singura pentru moment pentru a-l incrimina, dar alte anchete au fost deschise împotriva lui Kevin Spacey ca urmare a altor agresiuni, la Los Angeles şi la Londra, unde el a condus Teatrul Old Vic timp de 11 ani în calitate de director artistic.
Actorul nu a mai apărut în public de la primele acuzaţii aduse contra lui în octombrie 2017, la începutul mişcării „#MeToo”.
El a fost exclus din ultimul sezon al serialului „House of Cards”, ca şi din cel mai recent film al lui Ridley Scott, „All the money in the world”, în care a fost înlocuit in extremis cu Christopher Plummer.
Luni, când a fost anunţat când va fi inculptat, Kevin Spacey a publicat pe YouTube un videoclip ambiguu, în care reia personajul său Frank Underwood din „House of Cards” şi evocă acuzaţii nespecificate.
„Dacă nu am plătit pentru lucrurile despre care ştim cu toţii că sunt vinovat, nu voi plăti cu siguranţă pentru cele pe care nu le-am făcut”, s-a adresat el privitorilor. „Bineînţeles că vor spune că sunt nerespectuos, nejucând după reguli”, a continuat el. „Ca şi cum aş fi jucat după vreuna înainte. Nu am făcut-o niciodată şi v-a plăcut”.
Videoclipul a stârnit multe critici, în special din partea actriţelor Alyssa Milano şi Patricia Arquette.
Ellen Barkin (care a apărut în „Ocean’s Thirteen”) l-a calificat drept „foarte deranjant”. „Poate pentru că crimele lui Frank Underwood sunt imaginare, în timp ce ale lui Kevin Spacey nu sunt”, a subliniat actriţa într-un mesaj pe Twitter.