Adrian Câciu, despre o nouă compensare a preţului carburanţilor: „Guvernul va interveni, dacă lucrurile intră într-o zonă mult prea volatilă”

Ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, a fost întrebat în conferinţa de presă susţinută după şedinţa de Guvern de joi dacă executivul ia în calcul o nouă introducere a măsurii compensării preţului carburanţilor la pompă.

26 ian. 2023, 17:13
Adrian Câciu, despre o nouă compensare a preţului carburanţilor: „Guvernul va interveni, dacă lucrurile intră într-o zonă mult prea volatilă”

Ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, a declarat că în prezent nu se impune o nouă intervenţie a Guvernului în ceea ce priveşte preţurile la carburanţi. Totuşi, varianta nu este exclusă în funcţie de evoluţia pieţei

„Acest guvern a căutat soluţii în funcţie de dinamica evoluţiei economiei sau a situaţiei cu care s-au confruntat cetăţenii şi a intervenit de fiecare dată. S-a intervenit atunci când lucrurile au ajuns la o limită de insuportabilitate. Pot să vă spun un singur lucru, că acest guvern va interveni dacă lucrurile intră într-o zonă mult prea volatilă sau o zonă în care să nu poată fi sustenabilă pentru economie şi cetăţeni”, a declarat Adrian Câciu.

„La acest moment la care vorbim, lucrurile nu sunt în acea zonă. Putem să ne uităm, am văzut, comparaţiile se fac cu începutul anului, hai să ne uităm să facem comparaţii cu luna februarie 2022, să avem un termen de comparaţie când au început preţurile să crească foarte sus”, a adăugat ministrul de Finanţe.

„Când va fi cazul, acest guvern va interveni, vă asigur”, a mai spus Câciu, menționând că aşa cum s-au găsit soluţii pentru a interveni până acum, se vor găsi soluţii în continuare.

Citeşte şi: Premierul Nicolae Ciucă cere ministrului Agriculturii, Petre Daea, măsuri urgente, pentru a pondera inflația. Vești bune pentru fermieri