Georgian Pop, şeful Comisiei SRI din Parlament, a explicat că Serviciul Român de Informaţii este singura autoritate din România care are dreptul de a realiza interceptarea telefoanelor, într-un interviu acordat publicaţiei Adevărul.
Pop a subliniat faptul că SRI nu are posibilitatea să asculte toată populaţia şi că există filtre speciale care extrage pasaje din conversaţii care pot fi transformate în probe judiciare.
„Este o muncă infernală să extragi si să monitorizezi o întreagă populaţie. Ar însemna de trei ori populaţia României să se ocupe de transcrieri. Există pârghii sau filtre, de control instituţional, care să nu permită un abuz de interceptare„, a spus Georgian Pop.
Citeşte şi Cum afli dacă telefonul tău este ASCULTAT? Apelezi un număr simplu
Şeful Comisiei SRI a spus că mandatul de interceptare are număr şi date de identificare, aprobate de judecător, în absenţa cărora sistemul nu porneşte.
Pop a menţionat că orice persoană care foloseşte un echipament de interceptare, interzis prin lege, va plăti penal.
În medie 91% dintre autorizaţii sunt date în cazurile penale, iar 9% sunt mandate privind siguranţa naţională.
Există şi cazuri în care mandatele au fost respinse. De obicei trebuie să existe o solictare a unui ofiţer de caz, care trebuie să se asigure în legătură cu oportunitatea acelui caz. Pop a menţionat că un prim filtru este oportunitatea dată de şeful direct al acelui ofiţer, alt filtru este cel juridic, iar dacă sunt îndeplinite condiţiile şi criteriile legale, rămâne o responsabilitate foarte mare pentru judecătorii care dau acordul.