Afront la adresa Casei Albe: Administraţia lui Donald Trump este „ineptă” şi riscă „să se prăbuşească în flăcări

Administraţia lui Donald Trump este "ineptă" şi "unică în disfuncţionalitatea sa", apreciază ambasadorul britanic în SUA, Kim Darroch, potrivit unor telegrame diplomatice care au fost publicate de Mail on Sunday, relatează AFP.
Filip Stan
07 iul. 2019, 04:57
Afront la adresa Casei Albe: Administraţia lui Donald Trump este

Diplomatul ar fi afirmat că preşedinţia lui Trump este susceptibilă „să se prăbuşească în flăcări” şi „să se încheie în dizgraţie” în memoriile şi rapoartele sale transmise Londrei, potrivit săptămânalului.

„Nu credem cu adevărat că această administraţie va deveni substanţial mai normală, mai puţin disfuncţională, mai puţin imprevizibilă, mai puţin divizată, mai puţin stângace şi ineptă din punct de vedere diplomatic”, scrie Kim Darroch într-unul din mesajele sale, potrivit Mail on Sunday. Preşedintele american este „instabil” şi „incompetent”, a mai estimat diplomatul în vârstă de 65 de ani, informează Agerpres.

Un alt memoriu privind vizita de stat controversată efectuată luna trecută de Trump la Londra precizează că preşedintele american şi echipa sa au fost „seduşi”, dar că în pofida a tot Marea Britanie ar putea să nu-şi păstreze prea mult timp imaginea bună, întrucât „America este mereu pe primul plan”.

Ambasadorul mai scrie că informaţiile privind „haosul şi luptele feroce” care agită Casa Albă – „fake news” potrivit lui Donald Trump – sunt „în cea mai mare parte adevărate”, potrivit Agerpres.

Kim Darroch este unul dintre diplomaţii cei mai experimentaţi în post la Washington, unde a ajuns în ianuarie 2016, înainte de victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale.

Potrivit Mail on Sunday, telegramele intrate în posesia presei, cel mai probabil divulgate de un funcţionar britanic, acoperă o perioadă care începe în 2017, potrivit Agerpres.

Într-un mesaj mai recent, datat 22 iunie, Darroch critică politica preşedintelui american privind Iranul, care a suscitat temeri privind un conflict armat. Potrivit diplomatului, Trump a avut pe acest subiect poziţii „incoerente”, „haotice”. Iar faptul că ar fi renunţat în ultimul moment la un bombardament aerian asupra regimului de la Teheran drept represalii după ce o dronă americană a fost doborâtă, invocând faptul că 150 de iranieni riscau să fie ucişi, este un argument care „nu ţine”. Ministerul britanic al Afacerilor Externe nu a contestat veridicitatea acestor telegrame diplomatice.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
De ce i se cere demisia lui Mihai Stoica doar pe rețele sociale, nu și la stadion! Ştefan Beldie analizează o ciudăţenie absolută a suporterului FCSB
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT