Agent de pază înjunghiat la Arad într-un club de manele

Un agent de pază a fost înjunghiat de trei ori într-un club din Arad, duminică dimineaţă, de către un client de 22 de ani care ar fi agresat mai întâi o chelneriţă.
Romania TV
29 dec. 2019, 12:22
Agent de pază înjunghiat la Arad într-un club de manele

Anchetatorii au stabilit că un client de 22 de ani, care ar fi fost în stare de ebrietate, ar fi agresat o chelneriţă într-un local din incinta Ştrandului Neptun, iar unul dintre agenţii de pază ai clubului, în vârstă de 30 de ani, a intervenit.

„A vrut să-l scoată afară din local pe agresor, însă acesta a ripostat şi l-a înjunghiat pe agentul de pază de trei ori. Victima are trei plăgi penetrante, iar lama cuţitului a atins şi ficatul victimei, care a fost transportată la Unitatea de Primire Urgenţe”, a declarat procurorul Pavel Palcu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru Agerpres.

Agresorul a fugit după ce l-a înjunghiat pe agent în spate şi în abdomen, însă a fost prins în apropiere, în centrul municipiului Arad, de către colegi ai victimei.

La sosirea poliţiştilor, suspectul a solicitat să fie dus la spital, acuzând că a fost şi el rănit de către agenţii de pază ai clubului. El a rămas internat, motiv pentru care deocamdată nu a putut fi audiat.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a început urmărirea penală a suspectului, pentru infracţiunea de tentativă de omor.

Agentul de pază rănit se află în stare stabilă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, unde a fost supus unor intervenţii chirurgicale.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cine sunt Remi și Bianca, cel de-al doilea cuplu care își testează relația la Insula Iubirii, sezonul X! Au o diferență de vârstă de peste 10 ani
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș îi ia apărarea lui Radu Drăgușin după 0-4 la debut: „Malen și Dybala nu sunt Bîrligea și Boutoutaou!”
Capital.ro
Statul dă 500 de lei pentru rechizite în anul școlar 2026-2027. Cine sunt cei care vor primi banii și când se depun cererile
Playtech.ro
Analizele medicale gratuite s-ar putea face fără goana de la începutul lunii. Ce vrea să schimbe CNAS
Adevarul
Jaf ca în filme la Londra: Trei români au săpat un tunel spre un magazin de bijuterii
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Klaus-Michael Kühne, miliardarul german cu o avere de 44 de miliarde de dolari, a încetat din viață la 89 de ani
iamsport.ro
”Noua Nadia”, dezvăluiri despre momentul care i-a schimbat cariera: ”A fost mai dificil emoțional”
MediaFlux
Rusia pregătește un posibil atac asupra NATO! Directorul CIA, vizită secretă la Moscova pentru a-l avertiza pe Putin
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat