Astfel, alocaţiile pentru copiii care provin din familii cu venituri mici vor fi suplimentate începând cu 1 ianuarie 2015.
Încă nu s-a stabilit exact care va fi cuantumul creşterii, urmând să fie luată o decizie după efectuarea calculelor aferente împreună cu Ministerul Finanţelor.
Pe lângă acestea, vor fi mărite în 2015 şi pensiile, salariile şi indemnizaţiile de handicap. De asemenea, salariul minim va fi majorat şi el. Mai precis, salariul minim pe economie creşte cu peste 8 la sută de la începutul anului viitor. Adică cel mai mic salariu brut va fi de 975 de lei. În bani, creşterea medie va fi de 75 de lei.