ANAF: Bilanţul privind controlul marilor averi nu este spectaculos. S-au lucrat 30 de dosare în trei ani

Bilanțul controalelor privind marile averi nu este spectaculos, deoarece munca de documentare este masivă, și până în prezent s-au lucrat 30 de dosare și alte 30 sunt în lucru, a declara miercuri seară, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Dragoș Doroș.
Iulian Tudor
28 sept. 2016, 20:00
ANAF: Bilanţul privind controlul marilor averi nu este spectaculos. S-au lucrat 30 de dosare în trei ani

Există un bilanț, dar bilanțul nu este spectaculos și asta la un moment dat devine frustrant, pentru că munca aceasta pe controlul marilor averi a început în 2013 și acum suntem în 2016. Dar, fără să justific în vreun fel sau nu bilanțul slab, ideea este că în domeniul acesta munca este foarte complicată. Vorbim de persoane, de indivizi care dețin averi mari și în orice astfel de situație averile sunt foarte diversificate și ca natură—bani, bunuri, acțiuni etc — și ca întindere geografică și atunci munca e foarte complicată și de durată. Pe de altă parte, s-a lucrat un număr de vreo 30 de dosare, mai sunt în lucru încă vreo 30 și colegii mei de la acest departament au în plan să crească, pentru că întâi se face o muncă de documentare care este masivă și din această muncă la un moment dat încep să iasă. Eu mi-aș dori foarte mult să se întâmple ceva mai spectaculos, dar tipul acesta de control care este foarte special. L-am făcut cu directa îndrumare a unor specialiști din Marea Britanie, de la FMI. Durează”, a explicat Dragoş Doroș, potrivit Agerpres.

Referitor la ideea impozitării averilor nejustificate cu 75%, Doroș a spus că o astfel de măsură seamănă cu o sancțiune, iar o sancțiune se aplică după ce se stabilește un moment zero de la care contribuabilul trebuie să se conformeze. „Dar aceasta este o decizie de politică fiscală, iar eu sunt administrator, nu mă pot pronunța pe decizii de politică fiscală”, a subliniat președintele ANAF.

Agenția Națională de Administrare Fiscală a demarat, la începutul lunii august 2015, verificarea persoanelor fizice cu venituri mari care prezintă risc fiscal, respectiv a celor care au o avere ce nu poate fi justificată de veniturile declarate. Durata efectuării verificării fiscale este de maximum 6 luni, respectiv 12 luni în cazul în care sunt necesare informații din străinătate.

Fiscul a anunțat în noiembrie anul trecut că a identificat venituri nedeclarate de peste 86,948 milioane de lei, la 10 persoane fizice cu averi mari din grupul celor 336 asupra cărora se fac analize și verificări privind riscurile fiscale.

CITEŞTE ŞI: Dragoş Doroş, ANAF: Proprietarii care obţin venituri din chirii devin un focus pentru noi

DailyBusiness
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Andreea Bălan este în doliu! Ce pierdere grea a suferit artista
Fanatik.ro
Este bine sau nu să porți ochelari de soare iarna. Cât de des îi poți utiliza pentru a nu avea probleme cu vederea
Capital.ro
Proprietarii de locuințe, taxați în plus de la 1 aprilie. Se plătește cu 750 lei mai mult pe lună
Playtech.ro
Vârsta maximă până la care poți lua un credit. Regulile impuse de bănci
DailyBusiness
Cu ce se stropesc pomii fructiferi în ianuarie pentru o recoltă bogată în 2025. Sfaturi pentru o livadă ferită de boli și dăunători
Adevarul
Cum să slăbești pentru totdeauna fără diete complicate. Descoperă soluția revoluționară dezvăluită de un expert Oxford
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Buletinele cu cip, anunț oficial. Românii care vor intra în posesia lor în 2025
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Descoperire macabră în Bragadiru. O femeie a fost găsită fără suflare, cu o lovitură la cap, într-un depozit de fier vechi
Cancan.ro
Sfârșit tragic pentru un celebru model! A MURIT la doar 37 de ani, după ce a căzut în gol de la balcon 😲
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Marele cântăreț al României a murit sărac și orb. Nu merita această soartă. A fost artistul inimilor noastre
StirileBZI
Un nou ajutor de până la 1.000 lei pentru pensionari în 2025. Care sunt condițiile pentru a primi
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
VIDEO Ultimele imagini cu copilul de 4 ani ucis de câini pe câmp. Yanis a plecat cu trotineta din fața casei
substantial.ro
O femeie de 77 de ani a fost găsită moartă într-o fântână abandonată din Dolj
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind INDEXAREA PENSIILOR. DECIZIE de ultimă oră în Coaliție
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Boala lui Calache lovește și în zilele noastre