Anchetă la serviciul de permise auto din Bucureşti în „cazul” Tăriceanu

Serviciul de permise auto al Capitalei a început o anchetă după ce preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu şi-a reînnoit săptămâna trecută carnetul de şofer fără să stea la rând.
Filip Stan
15 aug. 2016, 05:46
Anchetă la serviciul de permise auto din Bucureşti în

UPDATE Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (DRPCIV) a anunţat, luni, că vor fi declanşate verificări interne după ce preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost filmat de News.ro, joi, când şi-a preschimbat permisul de conducere intrând pe uşa din spate şi ocolind astfel coada de circa o mie de persoane.

„Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor s-a autosesizat în urma materialelor de presă apărute şi se efectuează verificări la nivelul direcţiei. La finalul acestor verificări vor fi anunţate rezultatele printr-un comunicat de presă. Sunt verificări interne”, a anunţat luni comisarul-şef Mihai Enache, purtătorul de cuvânt al DRPCIV, citat de News.ro.

 

Verificarile declansate de Directia Generala pentru Permise din Ministerul de Interne ii vizeaza pe functionarii care l-au ajutat pe Calin Popescu Tariceanu sa treaca peste rand, in timp ce aproximativ o mie de oameni asteptau afara.

Citeşte şi:  Călin Popescu Tăriceanu, filmat intrând pe uşa din spate ca să-şi schimbe permisul auto. 1.000 de oameni aşteptau la coadă

Decizia vine dupa ce, prefectul Capitalei, Paul Nicolae Petrovan, a declarat ca urmeaza sa fie declansata o ancheta legata de modul in care presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, si-a preschimbat, joi, permisul de conducere intrand pe usa din spate a institutiei, in timp ce la intrarea principala o mie de oameni stateau la coada, arată Hotnews.

Petrovan a precizat ca, daca Politia prin Directia de Permise si Inmatriculari nu va face verificari, atunci acestea vor fi facute de Prefectura.

Si la DNA a fost depusa o plangere impotriva lui Tariceanu, din acelasi motiv.

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Cine se află, de fapt, în spatele Wizz Air, compania care a provocat scandaluri imense în România. Mii de turiști se plâng de zboruri amânate sau anulate
Capital.ro
Ilegal în România. Îți confiscă tot, inclusiv banii și mașina. Nu există excepție în lege
Playtech.ro
5 greșeli pe care le faci când folosești aparatul de aer condiționat și îți măresc considerabil factura la curent
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia „nu poate câștiga” în Ucraina. „Nu avem trupe suficiente, aruncăm în luptă și răniții”, spune un propagandist al Kremlinului
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
Haos în sistemul medical. Unde se calcă pacienții în picioare
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se ADÂNCEȘTE! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
N-ai voie dacă nu prezinți BULETIN. S-a dat azi lege obligatorie în România. Amendă 30.000 lei
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Curtea Internațională de Justiție declară ilegale colonizările israeliene din teritoriile palestiniene ocupate
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'