CNA a analizat emisiunea „La Măruţă” din 4 septembrie 2014, în care a fost discutat subiectul relaţiei cântăreţei Andreea Bălan cu fostul ei iubit, cântăreţul Keo. În emisiune a fost invitat vărul lui Keo.
Totodată, în emisiune a fost difuzată o convorbire telefonică avută de vărul lui Keo cu Andreea Bălan, în care artista îi dădea indicaţii referitoare la ce să spună în programul de la Pro TV. Convorbirea a fost realizată în timp ce vărul lui Keo avea filmări la Pro TV şi avea lavaliera pornită.
În urma difuzării emisiunii, Andreea Bălan a sesizat CNA, precizând că în emisiunea lui Măruţă a fost difuzată o convorbire telefonică care a avut ca subiect aspecte ale vieţii sale private.
Andreea Bălan, fotografii de mii de like-uri. Cum s-a revanşat faţă de fani
De cealaltă parte, Adriana Păpureanu, reprezentanta Pro TV, a spus că din înregistrare rezultă că Andreea Bălan îi sugera vărului lui Keo informaţiile despre viaţa sa, informaţii care urmau a fi spuse în emisiunea respectivă.
Pentru că majoritatea membrilor CNA a considerat că Pro TV a încălcat legislaţia audiovizualului, televiziunea a fost amendată cu 10.000 de lei.
Imediat după această decizie, Andreea Bălan le-a mulţumit membrilor CNA pentru decizia luată, publicând un mesaj pe pagina sa de Facebook.
„Mulţumesc mult CNA! Să se înţeleagă – nu am nimic împotriva ProTv-ului. Amenda s-a dat pentru emisiunea „La Măruţă” din 4 septembrie care a difuzat o convorbire telefonică privată fără acordul meu”, a fost reacţia Andreei Bălan.
Citeşte şi Ce spune Lora despre IDILA cu Keo