Apple se implică activ pe piaţa din România. Compania americană deschide primul magazin în ţara noastră

Gigantul american de tehnologie Apple, care, la începul lunii august, a devenit prima companie americană a cărei capitalizare a depăşit valoarea de un trilion de dolari, a înfiinţat în august firma Apple Sales România SRL, scrie Ziarul Financiar.
Filip Stan
20 sept. 2018, 06:18
Apple se implică activ pe piaţa din România. Compania americană deschide primul magazin în ţara noastră

Compania recent înfiinţată este controlată direct prin intermediul subsidiarei din Irlanda, centrul afacerilor europene pentru Apple. Astfel, gigantul american se va implica direct în războiul de pe piaţa locală cu rivali precum Samsung, Huawei, Lenovo şi HP.

Apple obţine 25% din cât cheltuie românii într-un an pe telefoane şi 6% din cât alocă achiziţiei de computere, vânzările fiind făcute prin intermediul distribuitorilor autorizaţi. Mai exact, americanii vând într-un an în România peste 300.000 de iPhone-uri.

Cotaţia acţiunilor Apple Inc. a urcat valoarea companiei la peste un trilion de dolari la data de 2 august, pe baza tranzacţionării în New York şi a datelor privind numărul de acţiuni pe care compania le dezvăluise, anterior, într-o declaraţie către autoritatea de reglementare. Doar PetroChina Co a mai depăşit pragul de 1 trilion de dolari, la sfârşitul anului 2007, dar a scăzut rapid, pe măsură ce preţurile petrolului s-au prăbuşit, afectate de criza financiară, notează Bloomberg.

La data de 12 septembrie, Apple a prezentat noi modele de iPhone şi un ceas inteligent, în cursul unui eveniment desfăşurat, precum în mod tradiţional, la sediul central al companiei, aflat la Cupertino (statul american California). Tim Cook, directorul general Apple, şi Philip W. Schiller, vicepreşedintele Apple responsabil de Marketing, au prezentat, în cadrul unui eveniment desfăşurat în complexul „Steve Jobs” din Cupertino, noul model iPhone XS, cu două tipuri de ecran, de 5,8, respectiv 6,5 inch (iPhone XS Max). XS Max este cel mai mare model de iPhone de până acum. Ambele smartphone-uri vor avea ecrane OLED de rezoluţie înaltă şi vor fi rezistente la lichide. Un alt model – iPhone Xr – va avea un ecran de 6,1 inch cu tehnologie LCD. De asemenea, a fost prezentat noul ceas inteligent „Apple Watch Series 4″.

Spynews
Horoscop miercuri, 24 iulie 2024: Peștii vor avea parte de o surpriză plăcută
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Țeapa luată de o româncă pe litoralul românesc. A făcut rezervare la un hotel care nici nu exista, iar ce a urmat a fost complet neașteptat
Capital.ro
Au intrat banii pe carduri. Statul a efectuat plățile pe 22-23 iulie. Românii să-și verifice contul
Playtech.ro
Se închide circulația pe Autostrada Soarelui! Pe unde să circuli ca să ajungi la mare
DailyBusiness
Ce pensie vei primi dacă ai lucrat 15 ani cu carte de muncă
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Suspectul în cazul crimei din Brăila și-a sunat mama din arest! Ce i-a spus despre acuzațiile procurorilor
Spynews
Mâncare cu viermi pentru bolnavii de leucemie. Ce spun cei de la Spitalul Fundeni din Capitală / Video tulburător
Evz.ro
Secretele unui somn eficient. Cum te pui pe picioare peste noapte
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri și ce i-a cerut să-i aducă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Primele declarații făcute de presupusul autor al crimei din Brăila: „Am fost acolo”. Ce spune bărbatul despre vizita făcută Marinei, doctorița ucisă în propriul cabinet
Capital.ro
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cuplu bombă în sportul românesc: Denis Alibec se iubește cu Anca Surdu, o gimnastă campioană europeană și mondială, devenită vedetă TV la Exatlon
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
George Simion promite apartamente ieftine: contract semnat de zeci de persoane
MediaFlux
O ALTĂ DEMISIE în SUA! După BIDEN, a PLECAT și EA
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!