Arabia Saudită vrea să îmbogăţească uraniul pentru alimentarea programului de energie nucleară

Arabia Saudită îşi propune să îmbogăţească uraniul în viitor pentru alimentarea programului de energie nucleară pe care îl are în plan, a declarat luni noul ministru al Energiei, prinţul Abdulaziz bin Salman, transmite Reuters, remarcând că este vorba despre un pas sensibil care ar putea complica implicarea companiilor americane în proiectul saudit.
Filip Stan
09 sept. 2019, 13:18
Arabia Saudită vrea să îmbogăţească uraniul pentru alimentarea programului de energie nucleară

Arabia Saudită, cel mai mare exportator mondial de petrol, a anunţat că vrea să recurgă la îmbogăţirea uraniului pentru a-şi diversifica sursele de energie, dar acest proces deschide şi posibilitatea folosirii în scop militar a materialului astfel obţinut, problemă ce se află în centrul îngrijorărilor occidentale şi regionale în privinţa programului atomic al Iranului.

”Avansăm cu prudenţă (…) experimentăm cu două reactoare nucleare”, a declarat ministrul energiei, în cadrul unei conferinţe pe teme energetice la Abu Dhabi, referindu-se la planul de organizare a unei licitaţii pentru primele două reactoare nucleare ale Arabiei Saudite, potrviti Agerpres.

Obiectivul final al Riadului este să ajungă la ciclul complet al programului nuclear, inclusiv producerea şi îmbogăţirea uraniului pentru combustibil, a precizat prinţul Abdulaziz bin Salman.

Licitaţia ar urma să aibă loc în 2020, iar firme din SUA, Rusia, Coreea de Sud, China şi Franţa sunt implicate în discuţii preliminare.

Citeşte şi Directorul interimar al AIEA, Cornel Feruţă, cere Iranului să coopereze ”pe deplin şi la timp”

Chestiunea îmbogăţirii uraniului constituie însă un subiect de divergenţă cu Washingtonul, mai ales după ce prinţul moştenitor Mohammed bin Salman a declarat în 2018 că regatul sunnit va dezvolta arme nucleare dacă Iranul, rivalul său musulman, va face acelaşi lucru, potrivit Agerpres.

Arabia Saudită a sprijinit campania preşedintelui Donald Trump de ”presiune maximă” asupra Iranului după ce SUA s-au retras din acordul nuclear încheiat în 2015 între Republica islamică şi marile puteri.

Pentru ca firme americane să poată concura pentru proiectul din Arabia Saudită, în valoare de mai multe miliarde de dolari, Riadul ar trebui să semneze un acord cu SUA privind utilizarea tehnologiei nucleare în scopuri paşnice, conform Legii americane privind energia atomică, informează Agerpres.

Oficiali saudiţi au declarat însă că nu vor semna un acord care ar priva regatul de posibilitatea de a îmbogăţi uraniu sau de a reprocesa combustibil uzat în viitor, ambele potenţiale căi de fabricare a armei nucleare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT