‘Youssef Aalla este cel de-al doilea cadavru identificat în explozia de la Alcanar’, a anunțat poliția catalană, la o săptămână după explozia accidentală a unei locuințe la 200 de km sud de Barcelona în care suspecții pregăteau explozibili.
‘Acesta este ultimul membru al celulei’ a cărui identitate trebuia să o stabilim, a precizat sursa citată.
Youssef Aalla era fratele altor doi membri ai celulei: Said, 18 ani, împușcat mortal de poliție la Cambrils, la sud de Barcelona, și Mohammed, 27 de ani, audiat marți de un judecător care a decis să-l elibereze sub control judiciar.
Explozia laboratorului improvizat i-a determinat pe membrii celulei să acționeze a doua zi cu ajutorul unor vehicule la Barcelona și Cambrils. Dublul atentat s-a soldat cu moartea a 15 persoane și rănirea altor peste 120.
Primul cadavru identificat în explozia de la Alcanar a fost cel al lui Abdelbaki Es Satty, imamul care locuia la Ripoll de unde proveneau majoritatea membrilor celulei și suspectat că a jucat un rol cheie în radicalizarea lor.
Citeşte şi Stat Islamic laudă teroriştii de la Barcelona şi ameninţă cu mai multe atacuri în Spania