Din noiembrie anul trecut a demarat procesul prin care orice român cu „găuri” în cartea de muncă îşi poate cumpăra vechime la pensie, scrie click.ro. Nu mai mult de cinci ani! Asta prevede legea, care peste două luni şi jumătate va fi abrogată. Mai exact, pe 27 aprilie. Vizate de catul normatic sunt, de exemplu, persoanele care au lucrat 30 de ani în ţară şi apoi au plecat în străinătate, dar şi cele care n-au mai fost angajate, din cauza vârstei înaintate sau a pregătirii fără căutare pe piaţă, ori persoane care au muncit la „negru” o perioadă şi vor să-şi recupereze paguba.
Citeşte şi Cum poţi obţine pensie şi pentru perioadele lucrate în alte state
Atenţie! Nu se pot cumpăra ani de vechime pentru viitor, ca să ieşi mai repede la pensie, ci doar pentru a se acoperi lipsurile din trecut. Deocamdată, au apelat la acest beneficiu câteva mii de români.
„Până la data de 10 ianuarie, în evidenţele instituţiei noastre sunt 5.535 de contracte de asigurare încheiate în temeiul Legii 186/2016. În baza lor au fost achitate contribuţii de asigurări sociale în valoare de 26 de milioane de lei”, au declarat pentru Click! reprezentanţii Casei Naţionale de Pensii Publice. Cine ar vrea să-şi cumpere anii lipsă ar trebui să plătească măcar 5,5% din salariul minim pe economie, lunar, şi maximum aceeaşi cotă din cinci câştiguri medii brute. Adică între 79 de lei şi 861 de lei. În funcţie de câţi bani dă, şi câţi ani vrea (n.r. se poate de la câteva luni la cel mult cinci ani), ar putea obţine la pensie câţiva lei în plus.
Citeşte şi Vrei să te pensionezi mai repede? Ce trebuie să faci
Spre exemplu, o femeie cu un stagiu incomplet de cotizare de 30 de ani, care a plecat în străinătate şi a lucrat cinci ani fără acte, are un punctaj mediu anual de 1,58 de puncte. Va lua o pensie penalizată cu 45%, adică 760 de lei. Dacă îşi cumpără cei cinci ani lipsă, ar avea pensia întreagă: 1.381 de lei.