Aurescu: Vom analiza orice propunere şi cifră propusă de Comisia Europeană

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat miercuri că orice propunere sau cifre avansate de Comisia Europeană cu privire la refugiați va fi supusă analizei interne interinstituționale și a precizat că România preferă cotele voluntare de imigranți, în locul celor obligatorii.
Iulian Tudor
09 sept. 2015, 09:02
Aurescu: Vom analiza orice propunere şi cifră propusă de Comisia Europeană

„Vom vedea elementele pe care președintele Comisiei le va prezenta. Poziția pe care atât primul-ministru, cât și președintele României au exprimat-o este de a prefera un sistem cu cote voluntare și nu obligatorii. Orice fel de propunere a Comisiei, de cifră care ar putea fi avansată este supusă procesului de analiză internă interinstituțională și negocierii între statele membre”, a spus Aurescu, după ce a participat la Biroul permanent al Camerei Deputaților.

El a afirmat că în ceea ce privește migrația a prezentat conducerii Camerei elementele cunoscute, arătând că după ce planul Comisiei va fi transmis oficial statelor membre analiza va continua și instituțiile vor elabora mandatul care va fi supus spre aprobare CSAT de săptămâna viitoare.

CRIZA IMIGRANŢILOR. Juncker: UE le oferă protecţie mai bună refugiaţilor. Migranţii ilegali, deportaţi

Aurescu a precizat că prima rundă de negociere a propunerii Comisiei Europene va avea loc pe 14 septembrie cu ocazia reuniunii miniștrilor de Interne, urmând ca apoi să se discute în octombrie tot la o astfel de reuniune, cât și în Consiliul European.

El a afirmat că aderarea României la Schengen ar contribui la întărirea spațiului european.

„Chestiunea migrației este o chestiune extrem de sensibilă, un dosar complicat care afectează capacitatea statelor membre de a se concentra pe alte chestiuni, dar aderarea României la spațiul Schengen, mai ales în aceste condiții în care spațiul Schengen este supus unor presiuni din punct de vedere securitar, al migrației ar întări securitatea spațiului Schengen, ar aduce o contribuție de fond în întărirea frontierelor europene. Avem nu doar drepturi, cât și obligații, solidaritatea europeană trebuie să funcționeze în dublu sens. Nu este vorba de o condiționare, dar nu facem altceva decât să subliniem apăsat că aderarea la Schengen a României mai ales în această perioadă în care este supus unor presiuni consistente nu ar face altceva decât să întărească acest spațiu și securitatea spațiului european în ansamblul său”, a mai declarat ministrul.

CRIZA IMIGRANŢILOR. Afluxul de migranţi pe continentul european nu riscă să schimbe DEMOGRAFIA continentelor

Aurescu a specificat faptul că MAE nu are competențe în primirea, selecția și gestionarea centrelor de primire a refugiaților.

Conducerea Camerei Deputaților l-a invitat pe ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, pentru discuții referitoare la tema imigranților și declarațiile fostului ambasador belgian, Philippe Beke, care spunea, într-un interviu acordat la finalul mandatului, că „în Parlamentul României ar trebui să se facă politică, și nu bani”.

DailyBusiness
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Andreea Bălan este în doliu! Ce pierdere grea a suferit artista
Fanatik.ro
Planta care poate să îți otrăvească pisica sau câinele. Reprezintă un pericol pentru animalele de companie, iar multe persoane o au în casă
Capital.ro
Românii primesc dublu banii înapoi. Intră direct pe card. Măsura se aplică până la 15 ianuarie
Playtech.ro
Vârsta maximă până la care poți lua un credit. Regulile impuse de bănci
DailyBusiness
Cu ce se stropesc pomii fructiferi în ianuarie pentru o recoltă bogată în 2025. Sfaturi pentru o livadă ferită de boli și dăunători
Adevarul
Cum să slăbești pentru totdeauna fără diete complicate. Descoperă soluția revoluționară dezvăluită de un expert Oxford
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Buletinele cu cip, anunț oficial. Românii care vor intra în posesia lor în 2025
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Descoperire macabră în Bragadiru. O femeie a fost găsită fără suflare, cu o lovitură la cap, într-un depozit de fier vechi
Cancan.ro
Sfârșit tragic pentru un celebru model! A MURIT la doar 37 de ani, după ce a căzut în gol de la balcon 😲
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Proprietarii de locuințe, taxați în plus de la 1 aprilie. Se plătește cu 750 lei mai mult pe lună
StirileBZI
Un nou ajutor de până la 1.000 lei pentru pensionari în 2025. Care sunt condițiile pentru a primi
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
VIDEO Ultimele imagini cu copilul de 4 ani ucis de câini pe câmp. Yanis a plecat cu trotineta din fața casei
substantial.ro
Mark Rutte avertizează că pacea în Ucraina nu va dura dacă acordul este favorabil Rusiei și aliaților săi
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind PENSIILE! Se decide CREȘTEREA pensiilor în 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Boala lui Calache lovește și în zilele noastre