Autoritățile s-au răzgândit. e-Factura nu mai devine obligatorie pentru mii de români de la 1 iunie 2026/ Ministrul Finanţelor: ”Digitalizarea trebuie să simplifice, nu să complice” / Cine sunt cei scutiți

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, afirmă, marţi, că, deşi a fost unul dintre principalii promotori ai digitalizării ANAF, pe care o consideră obligatorie şi ne-negociabilă, a ajuns la concluzia că în unele sectoare implementarea RO e-Factura devenea birocraţie inutilă, ”fără un beneficiu proporţional în combaterea evaziunii fiscale sau în eficientizarea colectării veniturilor la buget”. Astfel, persoanele fizice care se identifică fiscal prin CNP nu vor mai fi obligate să folosească RO e-Factura.
Alina Andrei
19 mai 2026, 11:45
Autoritățile s-au răzgândit. e-Factura nu mai devine obligatorie pentru mii de români de la 1 iunie 2026/ Ministrul Finanţelor: ”Digitalizarea trebuie să simplifice, nu să complice” / Cine sunt cei scutiți

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, afirmă, marţi, că „digitalizarea trebuie să simplifice, nu să complice” şi anunţă anularea obligativităţii utilizării E-factura, „acolo unde intervenea birocraţie inutilă”.

„Sunt unul dintre principalii promotori ai digitalizării ANAF – este obligatorie şi ne-negociabilă pentru combaterea evaziunii fiscale şi pentru construirea unei administraţii fiscale moderne, transparente şi eficiente. În acelaşi timp, introducerea de noi reguli trebuie făcută gradual, predictibil şi fără a crea poveri administrative inutile celor care îşi declară corect veniturile. Iar atunci când statul introduce măsuri care generează efecte disproporţionate sau dificultăţi nejustificate în practică, tot statul are responsabilitatea de a asculta feedbackul din societate şi de a corecta rapid şi echilibrat acele prevederi care nu funcţionează”, a scris, marţi, pe Facebook, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.

Acesta anunţă că a avut, în ultimele luni, „un dialog continuu cu profesionişti din domeniul cultural, creativ şi academic, cu reprezentanţi ai societăţii civile şi cu specialişti fiscali”.

„Am analizat efectele concrete pe care obligativitatea RO e-Factura le-ar fi avut pentru persoanele fizice care obţin venituri din drepturi de autor şi pentru alte activităţi de mică amploare. Concluzia a fost în mod clar aceea că obligativitatea utilizării sistemului ar fi însemnat în principal birocraţie suplimentară şi costuri administrative inutile, fără un beneficiu proporţional în combaterea evaziunii fiscale sau în eficientizarea colectării veniturilor la buget”, explică Nazare.

Acesta precizează că, de aceea, a propus un nou amendament pentru simplificarea regulilor RO e-Factura, care a fost preluat de membrii Comisiei de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor şi votat luni în Comisie.

„Practic, dacă amendamentul va fi adoptat, persoanele fizice care se identifică fiscal prin CNP nu vor mai fi obligate să folosească RO e-Factura, iar sistemul va rămâne opţional. Măsura îi vizează în special pe autori, traducători, artişti, actori, muzicieni, cercetători, jurnalişti şi alte persoane care obţin venituri din drepturi de autor fără a funcţiona ca PFA sau societăţi comerciale”, precizează ministrul Finanţelor.

Acesta explică, de asemenea, că sunt exceptaţi şi agricultorii persoane fizice care aplică regimul special pentru agricultori, persoanele care obţin venituri din închirierea pe termen scurt a camerelor prin platforme de rezervări online, precum şi institutele şi centrele culturale străine care activează în România în baza unor acorduri interguvernamentale.

„Digitalizarea ANAF şi creşterea transparenţei fiscale sunt obiective esenţiale pentru modernizarea administraţiei şi reducerea evaziunii fiscale. Însă reformele trebuie adaptate realităţii şi aplicate acolo unde există un risc fiscal real, nu acolo unde generează obligaţii disproporţionate pentru contribuabilii corecţi. Iar rolul nostru este şi acela de a colecta feedbackul contribuabililor şi de a implementa corecţii necesare acolo unde se impune, pentru a avea o legislaţie într-adevăr funcţională”, a mai declarat Alexandru Nazare.

Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, despre extinderea sistemului E-factura, că a primit deja sesizări pe tema asta şi astăzi şi-a propus să discute cu Ministerul de Finanţe, să vadă dacă această măsură este într-adevăr necesară ori o birocraţie suplimentară.

Ministerul Finanţelor a anunţat, luni seară, că amendamentul susţinut de instituţie pentru simplificarea RO e-Factura, prin evitarea introducerii de sarcini administrative disproporţionate pentru persoane fizice sau activităţi economice de mică amploare, a fost adoptat în Comisia de Buget-Finanţe a Camerei Deputaţilor.

„Statul trebuie să fie ferm acolo unde există evaziune, dar rezonabil şi predictibil cu oamenii care îşi declară corect veniturile”, afirma ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT