Elevii de clasa a XII-a au intrat în focurile examenului de bacalaureat. Azi ei au început probele scrise. Absolvenţii de liceu au dat examen la limba şi literatura română, pe 24 mai susţin proba obligatorie a profilului, pe 25 mai au proba la alegere a profilului şi specializării, iar joi se dă limba şi literatura maternă.
Accesul candidaţilor în săli este permis pe baza actului de identitate, cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei (între orele 08.00 – 08.30).
Se interzice candidaţilor să pătrundă în sală cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea din examen a candidatului, de către preşedintele comisiei de examen, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, şi, după caz, la sancţionarea asistenţilor.
Subiectele rezolvate pe ciornă sau pe foaia cu subiectele fotocopiate NU se iau în considerare.
În timpul desfăşurării probelor scrise candidaţii NU comunică în niciun fel între ei sau cu exteriorul.
Eventualele fraude sau tentative de fraudă determină ELIMINAREA candidatului din examen.
Modele orientative de subiecte, prin aceasta înţelegând atât subiectele folosite la simulările din anii precedenţi, cât şi subiectele pe care absolvenţii claselor a XII-a le-au avut de rezolvat în cadrul examenelor propriu-zise, începând cu anul 2011, sunt disponibile mai jos:
Limba si literatura romana (Filiera teoretică – Profil real; Filiera tehnologică)
Limba si literatura romana (Profilul umanist; Filiera vocaţională – Profilul pedagogic)
BACALAUREAT OLIMPICI, SESIUNE SPECIALĂ 2016. Afişarea primelor rezultate, la sediul unităţilor de învăţământ care vor organiza această sesiune specială, este prevăzută pentru data de 26 mai (până la ora 18:00).
VEZI ŞI: Adrian Curaj: „Mă dor rezultatele de la simularea Bacalaureatului”
Pentru recunoașterea și echivalarea competențelor lingvistice și digitale, în conformitate cu OMEN 4932 din 2013 și OMECS 5088 din 2015, candidații vor depune la dosar o copie legalizată a diplomei. Recunoașterea și echivalarea de va face în Centrul de Examen – Colegiul Nicolae Titulescu din Brașov.
Dosarele candidaților pentru care Ministerul Educației a aprobat susținerea examenului de bacalaureat în sesiunea specială vor fi întocmite la unitatea școlară de proveniență, în conformitate cu prevederile metodologice.
Aceste dosare vor fi depuse la Centrul de Examen – Colegiul Nicolae Titulescu din Brașov – după următorul program:
– Sâmbătă, 14.05.2016, între orele 11.00 – 17.00
– Duminică, 15.05.2016, între orele 11.00 – 17.00
Pentru depunerea dosarelor nu este necesară prezența candidaților.
În cazuri excepționale, candidații pot transmite prin email-ul oficial, [email protected] cererea de înscriere tip, semnată și ștampilată de unitatea școlară emitentă, scanată, sub rezerva ca cel mai târziu duminică, 15.05.2016, orele 17.00 să depună, la Comisia din Centrul de examen, dosarul complet.
BACALAUREAT OLIMPICI, SESIUNE SPECIALĂ 2016. Sesiunea specială a examenului de bacalaureat (14-27 mai 2016) se adresează elevilor care îndeplinesc următoarele condiţii: participă la loturile olimpice şi la competiţiile sportive şi artistice internaţionale care se desfăşoară în perioada sesiunii normale a examenului de bacalaureat sau susţin examenul de admitere la universităţi din străinătate şi trebuie să facă dovada că:
Elevii care susţin examenul de bacalaureat în sesiunea specială îşi vor asuma întreaga răspundere pentru parcurgerea integrală a materiei din care vor fi elaborate subiectele de examen. De asemenea, conducerea unităţii şcolare din care provine candidatul răspunde de încheierea situaţiei şcolare a acestuia în timp util.