Bărbat împușcat de un prieten la vânătoare, în Timiș. Victima, dusă cu elicopterul SMURD la spital

Un bărbat a fost împușcat în timpul unei partide de vânătoare în Timiș. Un elicopter SMURD l-a transportat de urgență la spital.
Alina Costache
28 ian. 2024, 16:46
Bărbat împușcat de un prieten la vânătoare, în Timiș. Victima, dusă cu elicopterul SMURD la spital

Un bărbat de 69 de ani a fost împușcat de prietenul cu care se afla la vânătoare, duminică după-amiază. La fața locului au ajuns de urgență polițiștii, dar și medicii de pe un elicopter SMURD, pentru a prelua victima.

Două arme de vânătoare au fost găsite și mai multe cartușe, acestea fiind confiscate. Se pare că nenorocirea a avut loc din greșeală, nefiind vorba despre o tentativă de crimă.

„La data de 28 ianuarie a.c., poliţiştii Secţiei 5 Rurale Belinţ au fost sesizaţi prin apel 112, cu privire la faptul că, în apropierea localităţii Brestovăţ, din judeţul Timiş, un bărbat ar fi fost împuşcat cu o armă de vânătoare. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, constatând faptul că un bărbat, în vârstă de 37 de ani, în timp ce se afla la o partidă de vânătoare autorizată, în apropierea localităţii Brestovăţ, ar fi împuşcat accidental un alt bărbat, în vârstă de 69 de ani, care participa la vânătoare, rezultând rănirea acestuia”, precizează IPJ Timiş.

Este din nou doliu în lumea medicală din România. S-a mai stins un medic renumit

Lumea medicală din România a fost lovită iar de o veste tristă. După ce săptămâna aceasta a murit medicul Horia Cioflan, iar la distanță de două zile și mama sa, medic și ea, astăzi a venit vestea morții doctorului prof dr. Radu Voiosu.

Acesta a fost unul dintre cei mai buni medici de la Spitalul Colentina. Era un om vesel, bun, profesionist, dedicat profesiei sale și un coleg desăvârșit.

Vestea plecării sale din această lume i-a întristat profund pe colegii săi, care au transmis un mesaj extrem de emoționant.

‘‘Cu adânca tristețe anunţăm dispariția Profesorului Radu Voiosu, vineri, 26 ianuarie. Produs al şcolii de Medicină internă fondate ȋn Spitalul Colentina de către Profesorul N. Gh. Lupu şi elev al Profesorului Ion Bruckner, Profesorul Radu Voiosu şi-a desfăşurat aici principala activitate medicală, ȋnfiintând secția de gastroenterologie şi fiind unul dintre pionierii endoscopiei digestive din România.

Medic strălucit, a iubit să-şi transmită știința generațiilor de studenți şi de medici pe care i-a format, într-o lungă carieră universitară, care ȋl poartă până ȋn Panteonul Universității de Medicină şi Farmacie Carol Davila.

Noi, prietenii, colegii şi elevii Domniei sale, ni-l vom aminti ca pe Omul bun, medicul excepţional ȋnvăţând continuu, inflexibil ȋn corectitudine, incomod pentru impostori, modest şi altruist, care ne-a sprijinit ȋn permanenţă ȋn timpul vieții şi care ne-a lăsat o moștenire nepreţuită : Gastroenterologia modernă naţională.

Se spune că un om nu moare până nu este uitat. Cât vom fi noi pe aici, nu veți muri Domnule Profesor Radu Voiosu”, au scris colegii medicului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT