Un bărbat de 54 de ani a murit, luni, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia, după ce a fost atacat, vineri, de un mistreţ în căutare de hrană, la marginea oraşului Zlatna.
„A pierdut foarte mult sânge. Nu doar că i s-a umplut cizma, ci a curs şi pe lângă încă pe atât. A fost dus la Spitalul din Zlatna, de vecini, pentru a nu mai aştepta ambulanţa, iar apoi a fost transferat la Alba Iulia. Mistreţul l-a atacat, şi-a băgat colţii în el de i-a sfârtecat piciorul până la os, iar apoi l-a trântit la pământ. Eu sunt vecin cu el. Mâine vine copilul de la şcoală şi sunt la serviciu. Eu ce fac?”, a povestit un localnic din Zlatna.
La rândul său, primarul din Zlatna, Silviu Ponoran, a declarat că trebuie luate măsuri în privinţa mistreţilor, având în vedere că au ajuns să atace oamenii pe străzi.
„E grav că, după mitinguri pe care le-am făcut acum trei ani, şi câte am mai făcut, mistreţii atacă oamenii pe stradă. Trebuie făcut totuşi ceva. Sunt lucruri care mi se par grave, să scape aşa echilibrul de sub control”, a spus Silviu Ponoran, potrivit Mediafax.
Bărbatul care a murit la spital era cardiac şi avea şi alte probleme de sănătate, iar starea lui s-a înrăutăţit.
Oamenii din Zlatna şi împrejurimi au sesizat autorităţile în mai multe rânduri că mistreţii produc pagube însemnate pe culturile lor.