Bilanţul victimelor catastrofei din Brazilia creşte la 37 de morţi

O alertă a fost lansată duminică la Brumadinho, în sud-estul Braziliei, cu privire la riscul unei ruperi iminente a unui al doilea baraj minier, în urma catastrofei care s-a soldat cu cel puţin 37 de morţi şi aproximativ 300 de persoane date dispărute vineri, relatează AFP.
Romania TV
27 ian. 2019, 17:15
Bilanţul victimelor catastrofei din Brazilia creşte la 37 de morţi

Ultimul bilanţ oficial, provizoriu, anunţa sâmbătă că s-au găsit 34 de corpuri în mareea de noroi care s-a revărsat din baraj, însă pompierii au anunţat duminică faptul că s-au înregistrat alte trei corpuri.

Căutarea unor supravieţuitori, care urma să fie reluată duminică dimineaţa, după ce a fost întreruptă sâmbără seara, a fost suspendată din cauza alertei lansate din cauza riscului ruperii altui baraj.

„Acest risc este real, iar de aceea echipele noastre şi-au întrerupt căutările şi se consacră numai evacuării populaţiei care locuieşte în zone ce ar putea fi afectate”, a declarat pentru presă şeful corpului local al pompierilor, Pedro Aihara.

„Imediat ce alarma a fost dată, pompierii au început să evacueze satele cele mai apropiate de baraj”, a anunţat el.

Sirenele au răsunat duminică, la ora locală 5.30 (9.30, ora României), în această localitate cu 39.000 de locuitori din Minas Gerais, trezind din somn o populaţie deja traumatizată de dramă şi afectată de faptul că nu a primit veşti despre apropiaţi daţi dispăruţ de două zile.

EVACUARE DE URGENŢĂ

„Atenţie, evacuare generală în zonă, căutaţi să ajungeţi în locuri cât mai înalte în oraş. Evacuare de urgenţă”, s-a anunţat la difuzoare.

„Eram acasă, sirena m-a trezit din somn şi am văzut salvatori fugind către uşa noastră, cerându-ne să evacuăm”, a declarat pentru AFP José Maria Silva, în vârstă de 59 de ani.

„Am văzut mulţi oameni care ieşeau fugind, disperaţi, şi am auzit la dufuzoare spunându-se că alt baraj este în pericol să se rupă”, a declarat un instalator, Sagner Miranda, în vârstă de 29 de ani. „Cei care nu au maşină au plecat pe jos, cu saci în spate, luând tot ceea ce puteau. Sunt copii, persoane în vârstă”, a adăugat el.

Compania minieră Vale a anunţat într-un comunicat că a acţionat alarmele după ce a „detectat o creştere a nivelului apei în Barajul VI”, o structură care face parte din mina Corrego do Feijao, al căreibaraj s-a rupt vineri.

Întreprinderea a subliniat că Barajul VI „nu conţine deşeuri miniere”, ci aproximativ 3-4 milioane de metri cubi de apă.

Sâmbătă, baletul funebru al elicopterelor nu a încetat totată ziua, în încercarea de găsi vreun semn de viaţă în dărâmături de clădiri şi vehicule.

Salvatori au găsit un autocar destinat salariaţilor complet împotmolit, în care se aflau mai multe corpuri fără viaţă, care nu au fost scoase şi înregistrate în mod oficial.

 

Preşedintele Jair Bolsonaro, care a vizitat zona sâmbătă, a anunţat duminică, pe Twitter, că o delegaţie a armatei israeliene urma să sosească la faţa locului, pentru a ajuta autorităţile locale, cu 140 de oameni şi 16 tone de material.

Un purtător de cuvânt al pompierilor a anunţat că militarii aduc aparate dotate cu sonare capabile să localizeze corpuri la mare adâncime, are urmează să fie folosite începând de luni.

Statul Minas gerais a fost îndoliat, deja, în 2015, de ruperea altui baraj minier, în apropiere de mariana, la 120 e kilometri de Brumadinho, soldat cu 19 morţi şi care a cauzat un dezastru de mediu fără precedent în Brazilia.

Sute de kilomertri pătraţi au fost acoperiţi de un adevărat tsunami de noroi, care a traversat două state braziliene şi s-a răspândit pe o distanţă de 650 de kilometri, până la Oceanul Atlantic, prin albia fluviului Rio Doce, unul dintre cele mai importante în Brazilia.

Luiz Jardim Wanderley, un specialist în mine la Universitatea de stat din Rio de Janeiro (UERJ), avertizează că alte catastrofe de acest tip ar putea să aibă loc în viitor.

„Este întru totul posibil ca acest lucru să se repete (…). Aproximativ 10% dintre baraje nu au asigurată stabilitatea sau nu există informaţii despre starea lor reală. Există un număr destul de mare de baraje care continuă să opereze fără condiţii de securitate adecvate în Minas Gerais”, a declarat el.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT