Surse parlamentare au precizat pentru Mediafax că solicitarea a fost înaintată Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, urmând ca acest for să ia o decizie asupra cererii lui Boldea.
„Subsemnatul Boldea Mihail, fost deputat în legislatura 2008-2012, în colegiul nr. 9 Galaţi, respectuos vă solicit să îmi comunicaţi modul în care pot intra în posesia indemnizaţiei aferente lunilor martie-septembrie 2012. Precizez că mandatul subsemnatului a încetat la data de 25.09.2012 când demisia a fost citită în plenul Camerei Deputaţilor„, se arată în solicitarea lui Boldea.
Mihail Boldea a fost trimis în judecată la sfârşitul lunii iunie, de către procurorii DIICOT – Serviciu Teritorial Galaţi, pentru fraude imobiliare în valoare de aproximativ un milion de euro. Alături de Boldea, în dosar sunt judecate 18 persoane, acuzate de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
Potrivit procurorilor, inculpaţii au acţionat sub coordonarea liderului grupării, Mihail Boldea.
Mihail Boldea este arestat preventiv de la sfârşitul lunii martie. Deputatul Mihail Boldea a fost adus din Kenya în 27 martie, mandatul de arestare preventivă emis în 22 martie fiind confirmat atunci de instanţa supremă, iar succesiv măsura i-a fost prelungită.
Camera Deputaţilor a adoptat, în 25 septembrie, proiectul de hotărâre prin care se constată încetarea calităţii de deputat a lui Mihail Boldea şi declară vacant locul de deputat în colegiul 9, Galaţi. Hotărârea a fost adoptată urmare a demisiei lui Boldea din Parlament.