BOR cere redeschiderea bisericilor din 15 mai

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, afirmă că normalizarea vieţii sociale înseamnă şi revenirea oamenilor, cu respectarea măsurilor de protecţie, "la exercitarea dreptului lor fundamental la viaţa religioasă publică, adică în lăcaşurile de cult".
Filip Stan
05 mai 2020, 19:38
BOR cere redeschiderea bisericilor din 15 mai

„Biserica Ortodoxă Română, ca şi celelalte culte religioase din Romania, va face demersuri fireşti şi riguros argumentate pe lângă autorităţile statutului pentru a găsi împreună căile raţionale de întoarcere graduală, precaută, dar grabnică, la starea de normalitate, stare care nu include doar o dimensiune materială, ci şi una spirituală. Normalizarea vieţii sociale înseamnă aşadar, în mod evident, şi revenirea oamenilor, cu respectarea măsurilor de protecţie necesare, la exercitarea dreptului lor fundamental la viaţa religioasă publică, adică în lăcaşurile de cult”, a declarat Bănescu pentru AGERPRES.

Patriarhia Română cere redeschiderea bisericilor. Anunţul oficial pentru toţi credincioşii 

Potrivit Ordonanţei Militare 2 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, publicată, pe 22 martie, în Monitorul Oficial, „se pot oficia slujbe în lăcaşurile de cult, de către slujitorii bisericeşti/religioşi fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau online”.

În aceeaşi zi, Cancelaria Sfântului Sinod a transmis că Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe se vor oficia în lăcaşul de cult, la toate parohiile, de către slujitorii bisericii respective, fără participarea publicului, ceremoniile urmând să fie transmise online şi în media locală sau naţională. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Oficial: Robert Niță, șef la Rapid! Fostul fotbalist decide transferurile si bugetul giuleștenilor alături de Şucu şi Angelescu
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT