Crăciun îndoliat, s-a stins din viaţă un mare duhovnic al României

Unul dintre cei mai iubiți preoți din Brașov, a cărui activitate pastorală din ultimele aproape cinci decenii este nedespărțită de viața credincioșilor ortodocși din Parohia Brașov Cetate, a trecut la Domnul.
Romania TV
27 dec. 2018, 09:45
Crăciun îndoliat, s-a stins din viaţă un mare duhovnic al României

Venerabilul părinte Nicolae Coman avea 92 de ani și 68 de slujire preoțească, dintre care 48 la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Piața Sfatului, scrie mytex.ro. Cu vorba blândă, dar care putea fi și șfichiuitoare, cu mult har și dedicat misiunii sale, părintele Nicolae Coman avea o sensibilitate aparte, care făcea ca adesea glasul să i se înece în lacrimi de emoție, dezvăluind o trăire spiritual profundă.

Citeşte şi Al doilea copil imigrant moare în timpul arestului în SUA

Revoluționarii brașoveni îşi amintesc cu recunoştinţă şi respect că părintele Coman a ieşit cu prapurii în stradă în acele zile din decembrie 1989, dovedind mult curaj, şi a făcut rugăciuni pentru ei, pentru ţară şi pentru tot neamul românesc. Pe de altă parte, părintele era îndrăgit pentru că se oprea să stea de vorbă cu credincioșii după slujbă, glumind adesea, pe un ton hâtru, cu multă autoironie. În martie 2017, mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza i-a oferit părintelui Nicolae Coman Crucea șaguniană pentru clerici. Distincția a fost acordată în semn de apreciere pentru activitatea pastoral–misionară.

Înmormântarea are loc astăzi, de la ora 13.00, la biserica din Piața Sfatului.

 

DailyBusiness
Salarii explozive în România! Joburi de peste 10.000 lei pe lună și oportunități uriașe pentru câteva domenii în creștere
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
România va avea cel mai mare pod din țară, destinat animalelor din munți pentru a trece Oltul. Unde va fi construit ecoductul
Capital.ro
Dezvăluire incendiară despre Călin Georgescu. S-a aflat totul abia acum: I-a plăcut de el...
Playtech.ro
Cum trebuie reglată tetiera din maşină pentru a te proteja în caz de accident. Prea puţini şoferi ţin cont
DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Adevarul
PSD sună mobilizarea pentru Crin Antonescu cu previziuni sumbre: ieșirea de la guvernare, primari aleși în două tururi și posturi tăiate SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Mașina de spălat te poate sărăci. Metoda imbatabilă de a face economie
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada A2, din Austria! Sunt mai mulți morți și persoane rănite: „Nu am mai văzut așa ceva”
Cancan.ro
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Nu se mai aștepta la acest anunț minunat: Cele mai mari șanse
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Bulgaria crește taxele de drum! Cât costă acum vinieta pentru români. Lovitură înainte de sezonul estival
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Actriţa din piesa care a deranjat Biserica, ameninţată: Nu-mi venea să cred