Anchetă penală după ce un tren de pasageri a intrat din Rusia în Crimeea. Vladimir Putin se afla în tren

Kievul deschide o anchetă penală cu privire la intrarea ilegală de persoane în Ucraina cu trenul în care se afla Putin.
Iulian Tudor
26 dec. 2019, 07:37
Anchetă penală după ce un tren de pasageri a intrat din Rusia în Crimeea. Vladimir Putin se afla în tren

Kievul a deschis miercuri o anchetă penală, după ce un tren de pasageri a intrat din Rusia în Crimeea pe un pod recent construit, acuzând faptul că trenul a introdus în mod ilegal persoane în Ucraina, relatează The Associated Press.

Preşedintele rus Vladimir Putin a inaugurat luni această legătură feroviară între Rusiei şi Crimeea, pe care a anexat-o în 2014, potrivit news.ro.

Liderul de la Kremlin a anunţat că 14 milioane de pasageri şi aproximativ 13 milioane de tone de marfă urmează să traverseze podul în 2020.

Trenul a sosit la Sevastopol, de la Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş rus.

Rusia a anexat Crimeea în baza faptului că locuitorii peninsulei s-au pronunţat în favoarea ”alipirii” într-un referendum, potrivit news.ro.

În urma anexării, Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite au impus sancţiuni Rusiei. Ucraina a blocat trimiterea de furnituri pe teritoruul ucrainean către Crimeea.

Guvernul ucrainean a denunţat în mai multe rânduri noul pod care asigură legături între Rusia şi Crimeea, subliniind că acesta încalcă dreptul internaţional.

În octombrie 2018, procuratura ucraineană a deschis un dosar penal împotriva companiilor implicate în construcţia podului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT