Această captură este una dintre cele mai mari capturi de heroină din Bulgaria. Camionul a fost controlat marţi, imediat ce a intrat în Bulgaria pe la frontiera cu Turcia. Camionul era înmatriculat în Iran şi urma să ajungă în Olanda, potrivit unui purtător de cuvânt al Parchetului, informează Le Figaro.
Cutiile de tomate cu heroină făceau parte dintr-un transport de 22.000 de tone de conserve de sos tomat şi au fost descoperite de scanerele din vamă. În 400 din cele 44.000 de conserve pe care le transporta camionul se afla ascuns drogul.
Şoferul – un cetăţean de origine iraniană, în vârstă de 43 de ani, a fost reţinut pentru 72 de ore. Pentru acestă infracţiune, legea prevede pedepse cu închisoarea de la 15 la 20 de ani, precum şi plata unei amenzi costisitoare, informează novinite.com.
Bulgaria este o ţară care se află pe ruta drogurilor ce provin din Orientul Mijlociu. Capturile de heroină scăzuseră dramatic în 2015, potrivit statisticilor în domeniu, în 2015, comparativ cu anii precedenţi.