Arabia Saudită a fost criticată pentru maniera în care a gestionat această criză. Siguranța în timpul Hajj-ului este o chestiune sensibilă pentru regatul condus de dinastia Al-Saud, care se prezintă ca apărătoare a islamului și custode al lăcașurilor sfinte musulmane Mecca și Medina.
Bilanțul realizat de Reuters se bazează pe informațiile furnizate de autoritățile statale și religioase și de relatările de presă în țările de origine ale victimelor.
Dintre cetățenii străini decedați în această tragedie, 465 erau iranieni, 127 indonezieni, 116 indieni și 99 pakistanezi, potrivit Agerpres.
Citeşte şi Tragedia de la Mecca: Trupurile neînsufleţite a 104 pelerini au fost repatriate în Iran
Autoritățile saudite susțin că în urma busculadei s-au înregistrat 769 de morți și 934 de răniți, cifre neactualizate din data de 26 septembrie, la două zile după tragedie.
Întrebat în legătură cu bilanțul realizat de Reuters, un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății saudit a răspuns că o comisie specială desfășoară în prezent o anchetă.
În ianuarie 2006, o busculadă produsă în timpul Hajj-ului s-a soldat cu moartea a 364 de pelerini.