După intrarea în vigoare a acestor noi prevederi, cheltuiala totală a angajatorului, în condițiile păstrării aceluiași salariu brut și a aceluiași volum de muncă prestată, va crește cu aproape 100 de lei pentru un salariu de 1.000 de lei brut, scrie Avocatnet.ro.
Începând din data de 1 august 2017, întreprinderile vor achita contribuții majorate la pensii (CAS) și sănătate (CASS) pentru acei angajați care câștigă mai puțin decât salariul minim brut pe economie. Practic, în aceste cazuri, cotele de contribuții se vor calcula prin raportare la 1.450 de lei, indiferent de salariul efectiv încasat de persoanele în cauză. Celelalte cote de contribuții se vor aplica la salariul efectiv.
La un salariu brut de 1.000 de lei, iată care vor fi, începând cu data de 1 august 2017, noile valori ale contribuțiilor angajatului și angajatorului:
– Contribuțiile ce cad în sarcina angajatului rămân neschimbate, respectiv de 250,60 de lei pe lună.
-Contribuțiile datorate de angajator vor spori de la 227,68 lei, valoarea din prezent, la 322,18 lei, sumă ce va trebui calculată, reținută și virată statului începând cu data de 1 august.
Citiţi calculul complet pe Avocatnet.ro.