Călin Georgescu, în pelerinaj electoral: „Cu timp, răbdare și, mai ales, cu dragoste, toate se vor așeza într-o bună rânduială creștină în țara noastră”

După vizita la Târgul de la Izbiceni din Olt, Călin Georgescu anunță că duminica aceasta, 12 iulie 2026, va fi prezent la Târgul de la Domnești din județul Argeș. În tot acest timp, AUR anunţă că se pregăteşte de alegeri anticipate.
Viorel Dobran
08 iul. 2026, 18:02
Călin Georgescu, în pelerinaj electoral:

În urmă cu doar câteva zile, Călin Georgescu a fost prezent la Târgul de la Izbiceni din județul Olt. Acolo, fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost întâmpinat cu aplauze și flori din partea oamenilor care au sosit alături de el. La întâlnirea de la Izbiceni, acesta a transmis și un mesaj patriotic. Detaliile pot fi accesate AICI. Acum, a anunțat că duminică va fi prezent la Târgul de la Domnești din județul Argeș.

Călin Georgescu a elogiat rolul țăranilor, producătorilor locali și meșteșugarilor, pe care îi consideră păstrători ai valorilor și tradițiilor românești. Totodată, Georgescu a susținut că târgurile ar trebui organizate sâmbăta, iar duminica să fie dedicată slujbei religioase și familiei.

Nicuşor Dan confirmă consultările de luni pentru viitorul premier: „Cel mai probabil ne vom vedea în formula fostei coaliţii” / „Nu voi propune un premier de care să știu că nu are nicio șansă să strângă majoritatea”

„Pentru țăranul român al lui Ernest Bernea, lumea este o taină care poate fi contemplată cu ochiul lăuntric și care își are obârșia în Dumnezeu.
Astăzi, când prea puțini mai iubesc cu adevărat această țară, recunosc în țăranul român, în producătorul local, în meșteșugar și în omul simplu una dintre ultimele expresii vii ale elitei morale românești. Ei poartă mai departe rânduiala primită și nealterată de generații.
Rodul muncii lor nu este doar fruct, pâine, miere sau brânză. Este încredere. Este continuitate. Este speranța zilei de mâine.
Este o mare cinste să-i întâlnești și să stai de vorbă cu ei. Într-o lume în care aproape totul trece prin ecrane și intermedieri, ei păstrează adevărul întâlnirii directe dintre om și om, dintre muncă și recunoașterea ei.
Duminică, 12 iulie, la 7.30 dimineța, voi fi la Târgul de la Domnești, județul Argeș, un târg cu o vechime de peste 90 de ani, o oglindă fidelă a vieții comunitare și a unei economii a încrederii. Acolo, producătorul își privește cumpărătorul în ochi, iar cumpărătorul știe de la cine primește rodul pământului. Poate că aceasta este, până la urmă, esența unui sat viu și a unei țări care nu și-a uitat sufletul…
Dar dacă vrem ca munca aceasta să aibă spor și binecuvântare, trebuie spus cu dragoste și cu răspundere: în credința noastră ortodoxă, nu putem cere spor de la Dumnezeu cu târgul deschis în timpul Sfintei Liturghii, așa cum este acum. Ideal ar fi ca sâmbăta să fie pentru târg, iar duminica pentru Dumnezeu și pentru familie. Cu timp, răbdare și, mai ales, cu dragoste, toate se vor așeza într-o bună rânduială creștină în țara noastră”, a scris Călin Georgescu pe Facebook.

 

Dan Dungaciu transmite că alegerile anticipate sunt prioritare în fața suspendării lui Nicușor Dan 

Dan Dungaciu a transmis că prioritatea principală a partidului AUR este organizarea alegerilor anticipate. Sociologul a negat faptul că partidul și-ar dori suspendarea lui Nicușor Dan, fiindcă din poziția de președinte interimar nu ar mai putea declanșa procedura pentru anticipate. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Invitat la Marius Tucă Show, Dan Dungaciu a anunțat care sunt prioritățile partidului AUR. Sociologul a reamintit că un președinte interimar nu poate să declanșeze alegeri anticipate, iar din acest motiv, suspendarea lui Nicușor Dan nu este o variantă pentru criza politică din România.

„Un președinte interimar nu poate să declanșeze anticipate. Deci aici trebuie să vedem un pic de grijă, să vedem care este prioritatea noastră. Și noi la partid am decis că prioritatea noastră este să facem alegeri anticipate. Prioritate care încă e pe masă, pentru că deocamdată oamenii aceștia n-au o soluție pentru cum va arăta România. Dacă un președinte suspendat nu poate să declanșeze anticipate, înseamnă că trebuie să fim un pic mai atenți cu prioritizările. Pentru că pe noi nu ne încălzește că domnul președinte e suspendat, fiindcă noi vrem anticipate.”, a explicat sociologul.

Sociologul a amintit de ședința extraordinară a partidului AUR, în care s-a votat în unanimitate suspendarea lui Nicușor Dan. Acesta anunță că echipa de juriști ai partidului au început deja să caute motivarea constituțională pentru care președintele trebuie suspendat. Mai mult, parlamentarii AUR, anunță Dungaciu, au început discuții cu alte formațiuni politice pentru a li se alătura în demers.

„După întâlnirea de la Alexandria, echipele noastre au început demersul de suspendare a lui Nicușor Dan. Ce înseamnă asta? Te uiți în Constituție și vezi cum arată juridic această poveste. Te uiți politic și vezi cum arată politică această poveste. Că tu ai nevoie de niște argumente, articolul 103, articolul 80, că președintele numește un premier și nu trece… Juriștii se ocupă de acest demers din punct de vedere legal, de constituțional. Politicienii noștri din Parlament se ocupă de discuții cu alții care să se alăture acestui demers. Pentru că noi nu avem destule voturi. Avem deja 90 de voturi, ăsta e partidul, iar restul se adaugă de la alte partide. Pregătirea unui asemenea demers înseamnă o pregătire juridică și o pregătire politică”, a susținut profesorul.
Călin Georgescu s-a trezit în conștiință după scandalul de la Realitatea Plus și revine cu un mesaj nou: „Dreptul țăranului român și al antreprenorului român este călcat în picioare de dictatul corporatist”. Unde va fi prezent duminica aceasta

Dan Dungaciu: „Poți să mergi pe stradă și să mesteci gumă în același timp”

Dungaciu a afirmat că demersul de suspendare a lui Nicușor Dan nu vine împotriva alegerilor anticipate. Partidul AUR caută susținere în celelalte partide pentru a-l suspenda pe președinte, în timp ce încearcă și să declanșeze alegeri anticipate.

„Poți să mergi pe stradă și să mesteci gumă în același timp. Eu pot să încep un demers pentru anticipate… Văd că în acest moment, în România, există instituții praf, dar nu există nicio soluție. Și pot să mă gândesc și la suspendarea președintelui. Dar asta presupune un demers politic în care chemăm toate partidele să se alăture.”, a menționat Dungaciu.

Sociologul a susținut că dintre toate dorințele electoratului AUR, cea dintâi sunt alegerile anticipate.

„Electoratul AUR cred că vrea ca Bolojan să nu mai fie la putere. Cred că vrea, că nu am făcut niciun sondaj. Electoratul AUR vrea ca USR-ul să nu mai fie la guvernare. Electoratul AUR vrea toate cele 10 condiții… Dar electoratul AUR vrea, în primul rând, alegeri anticipate.”, a concluzionat analistul.
Guvernul României funcționează sub regim interimar de 63 de zile, după demiterea lui Bolojan prin moțiune de cenzură. Varianta alegerilor anticipate este prioritatea partidului AUR.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Ce note a luat fiica Ancăi Serea la Bacalaureat. Ce a nemulțumit-o pe vedetă: ”Inuman și nedrept”
Fanatik.ro
Acționarii Universității Craiova sunt alături de echipă în Ungaria. Mihai Rotaru a ajuns înainte de golul de 2-1 al lui Assad. Foto + video exclusiv
Capital.ro
Bancnota euro care dispare definitiv. BCE schimbă toate celelalte bancnote. Ce trebuie să știe românii care dețin euro
Playtech.ro
Cât costă să ridici o casă de 100 de mp în vara lui 2026. Preţurile au crescut, simulare de calcul
Adevarul
Cum încearcă Rusia să distrugă rețeaua de sateliți Starlink pentru a opri dronele ucrainene
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Influencerul Connor Murphy și-a găsit sfârșitul într-un lac din Thailanda, în timp ce fugea de poliție. Martorii spun că ar fi avut un comportament neobișnuit
iamsport.ro
Gigi Becali a primit ”o sumă imensă” pentru Tavi Popescu. Decizia luată de patronul FCSB
MediaFlux
Obligațiile proprietarilor de apartamente care se debranșează. ANRE clarifică regulile privind încălzirea la bloc
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?