Călin Popescu Tăriceanu, atac DUR după ce Guvernul a amânat măsurile de relaxare. „Orban dispreţuieşte industria ospitalităţii”

Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, susţine că decizia Guvernului de a amâna redeschiderea restaurantelor înseamnă sacrificarea industriei ospitalităţii şi a zeci de mii de locuri de muncă. Fostul premier a amintit că "mulți antreprenori și-au pus speranțele în vorbele aruncate în vânt de Guvern și au sperat că Orban și gașca lui", însă "de când a început să bea singur în birou, Ludovic a început să urască restaurantele".

RomaniaTV.net
30 iun. 2020, 06:15
Călin Popescu Tăriceanu, atac DUR după ce Guvernul a amânat măsurile de relaxare. „Orban dispreţuieşte industria ospitalităţii”

Reacţia lui Călin Popescu Tăriceanu vine în contextul în care Nelu Tătaru a anunţat, luni, că s-a decis amânarea măsurilor de relaxare care erau prevăzute pentru 1 iulie.

„Orban disprețuiește industria ospitalității și îi batjocorește pe reprezentanții ei cu orice ocazie!

Guvernul Orban a hotărît, cu de la sine putere, sacrificarea industriei ospitalității și sacrificarea a zeci de mii de locuri de muncă. Acesta este rezultatul amânării redeschiderii restaurantelor, moment ce era așteptat să se întâmple de la 1 iulie. Asta le-a promis Guvernul Orban reprezentanților acestui domeniu, angajatorilor și angajaților, familiilor acestora. Mulți antreprenori și-au pus speranțele în vorbele aruncate în vânt de Guvern și au sperat că Orban și gașca lui se vor ține de cuvânt și își vor putea redeschide afacerile. Pe baza acestor promisiuni au ținut cu dinții de angajații pe care îi aveau, chiar plătindu-i din propriul buzunar”, a scris preşedintele ALDE, într-un mesaj pe Facebook.

Tăriceanu a prezentat „pe ce bază «științifico-fantastică» au hotărît acești demolatori ai economiei românești să sacrifice industria ospitalității”.

„Luni, 22 iunie: 246 cazuri din 4.044 testări
Marți, 23 iunie: 214 cazuri din 8.949 testări
Miercuri, 24 iunie: 321 cazuri din 11.681 testări
Joi, 25 iunie: 460 cazuri din 12.555 testați
Vineri, 26 iunie: 411 cazuri din 11824 testări
Sâmbătă, 27 iunie: 345 cazuri din 12.336 testări
Duminică, 28 iunie: 291 cazuri din 7.291 testări
Luni, 29 iunie: 269 cazuri din 4.779 testări”, sunt datele prezentate de liderul ALDE.

Călin Popescu Tăriceanu, despre modul în care sunt făcute testările pentru coronavirus: „Scot rezultatele din joben pe modelul hocus-pocus”

„Vedeți ceva nou și neașteptat în aceste cifre? Este de mirare că atunci când testezi mai mult o să ai mai multe persoane testate pozitiv? Știe cineva cum și unde testează sau cum dau rezultatele? Știm cu toții cazuri de decese care au fost raportate după 2-3 săptămâni de la momentul în care s-au produs. Probabil că la fel e și cu testările, scot rezultatele din joben pe modelul hocus-pocus.

Eu cred că băieții ăștia de la guvernare au introdus deja softul de la alegeri în care nu contează cine votează, ci contează doar cine numără. La fel și aici, nu contează ce și pe cine testezi, ci contează cine raportează.

Concluzia este una singură: de când a început să bea singur în birou, Ludovic a început să urască restaurantele”, a conchis Călin Popescu Tăriceanu.

Nelu Tătaru îi critică pe politicieni: Nu este momentul să ne jucăm nici cu viaţa românilor, nici cu suferinţa unora