Când va fi prezentat programul de relansare economică. Florin Cîţu: „Am alocat mai mulţi bani investiţiilor”

Programul de relansare economică va fi prezentat de Guvern pe data de 1 iunie. Florin Cîţu, ministrul Finanţelor, a explicat vineri că vor exista măsuri clare pentru păstrarea în ţară a lucrărilor reveniţi recent în România.

RomaniaTV.net
22 mai 2020, 17:19
Când va fi prezentat programul de relansare economică. Florin Cîţu: „Am alocat mai mulţi bani investiţiilor”

„Programul de relansare, care cred că va fi prezentat public la 1 iunie, va avea acolo măsuri clare pentru a-i menţine în România, dar, în acelaşi timp, faptul că nu am închis niciun şantier în România, am ţinut deschise şantierele şi am alocat mai mulţi bani investiţiilor publice arată clar interesul nostru pentru a menţine economia şi a crea locuri de muncă. Cred că rectificarea bugetară din aprilie acest an este singura unde Ministerul Transporturilor a primit mai mulţi bani – de obicei se pierdeau bani de la Ministerul Transporturilor”, a declarat Florin Cîţu, la postul Realitatea Plus, citat de Agerpres.

Surse: Ceartă în Guvern. Premierul Orban nu este de acord cu excepţiile introduse de Tătaru privind purtarea măştilor de protecţie

Ministrul Finanţelor a afirmat că provocarea majoră pentru Guvern este păstrarea în ţară a românilor reveniţi în ţară.

„Pentru Guvern, provocarea majoră este de a-i păstra în România pe cei care s-au întors din străinătate. Înainte de a începe criza aveam o problemă a forţei de muncă, importam forţă de muncă din spaţii extra-comunitare, s-au întors românii în ţară, este o provocare importantă pentru acest Guvern, şi cred că îi vom face faţă, de a-i menţine aici pe cât mai mulţi dintre românii care s-au întors în ţară, să le oferim locuri de muncă în România”, a precizat Florin Cîţu, conform sursei citate.

Florin Cîţu, anunţ despre creşterea pensiilor din toamnă. „În acest moment nu se discută despre procente”