CARDUL de SĂNĂTATE. Problemele continuă: O parte din medici NU au CITITOARE, APLICAŢIA merge PROST

CARDUL DE SĂNĂTATE. De la 1 mai 2015, cardul naţional de sănătate va deveni unicul instrument de decontare şi validare a serviciilor medicale. Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Bucureşti (AMF-B), Rodica Tănăsescu, a declarat, pentru RomaniaTV.net, că până în prezent majoritatea medicilor de familie au cititoarele pentru carduri, iar cei care nu şi le-au achiziţionat încă le vor cumpăra în curând, astfel încât să fie activate toate până la data de 1 mai. Mai mult, preşedintele AMF-B a precizat că sunt perioade când aplicaţia "merge prost" şi că speră ca această problemă să fie remediată pentru a nu le îngreuna activitatea.
Marilena Vili
30 mart. 2015, 06:55
CARDUL de SĂNĂTATE. Problemele continuă: O parte din medici NU au CITITOARE, APLICAŢIA merge PROST

CARDUL DE SĂNĂTATEÎncepând cu data de 1 mai 2015, cardul naţional de sănătate va deveni unicul instrument de decontare şi validare a serviciilor medicale. Cu toate că mai este aproximativ o lună până când folosirea acestui card va fi obligatorie, încă mai sunt medici care nu au cititoarele necesare activării cardurilor pacienţilor. Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Bucureşti, Rodica Tănăsescu, a declarat însă că acest lucru nu reprezintă o problemă, deoarece cadrele medicale care nu dispun de aceste aparate „probabil le vor primi în zilele următoare”.

Dacă achiziţionarea cititoarelor nu va reprezenta o problemă, aplicaţia informatică care îi ajută pe medici să folosească şi să activeze cardurile de sănătate le dă bătăi de cap cadrelor medicale.

Citeşte şi Ai PIERDUT cardul de sănătate sau ţi-a fost FURAT? Iată ce trebuie să faci pentru a primi unul nou

Medicii de familie în general au (cititoare pentru cardurile de sănătate n.r.), nu ştiu dacă au spitalele, dacă şi-au cumpărat. Normal trebuie să activeze şi ambulatoriu de specialitate şi spitalul, dar în realitate nici nu a mers aplicaţia informatică până de curând pentru spital şi ambulator. Se remediază. Problema este că nu s-au găsit (cititoare n.r.) din cele care sunt mai bune, cu tastatură separată, s-au găsit ceva mai greu. Dar majoritatea avem, activăm. Problema este să vedem cum vor merge când vor fi folosite, pentru că sunt perioade când aplicaţia merge prost. Orice lucru e greu la început, probabil că până la urmă o să meargă. A fost o perioadă la început, când stocurile s-au terminat, s-au comandat şi mulţi le mai aşteaptă, dar probabil le vor primi în zilele următoare. Nu va fi problemă că nu avem cititoare, problema este să ne obişnuim pacienţii să-şi ia cardurile cu ei, să fie atenţi să nu uite codul PIN şi să meargă aplicaţia bine, fără să ne îngreuneze suplimentar activitatea„, a declarat, pentru RomaniaTV.net, Rodica Tănăsescu.

Potrivit unui comunicat al CNAS, până în prezent, circa 13,5 milioane de asiguraţi au intrat în posesia cardului de sănătate şi au fost activate în sistem aproximativ 4,5 milioane de carduri.

Cei peste 500.000 de asiguraţi care nu au primit cardul de sănătate sunt aşteptaţi la sediile caselor de asigurări sau la medicii de familie pentru a-şi ridica acest card„, se arată în comunicat.

Asiguraţii care nu doresc să utilizeze cardul de sănătate din motive religioase şi de conştiinţă, au ca alternative adeverinţa de înlocuire a cardului de sănătate eliberată la cerere de către Casele de Asigurări de Sănătate. Această adeverinţă are valabilitate 3 luni.

Citeşte şi Ce se întâmplă cu persoanele care refuză CARDUL DE SĂNĂTATE

Cardurile refuzate rămân la sediile caselor de asigurări, astfel încât să poată fi predate acelor asiguraţi care revin asupra deciziei de a nu utiliza acest instrument.

Asiguraţii care până la data de 1 mai 2015 nu au intrat în posesia cardului de sănătate, vor beneficia de servicii medicale în baza unei adeverinţe de asigurat, eliberată de casa de asigurări.

Citeşte şi Cardul de sănătate are imprimate doar date personale de identificare, nu informaţii medicale

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Vești bune pentru toți românii care au bani în depozite bancare. Se schimbă felul în care țineți banii în bancă în 2025. Se aplică la Banca Transilvania, BCR, BRD, ING, CEC Bank sau Raiffeisen
Capital.ro
România s-a despărțit de titanul scenei românești! Muzica lui a răsunat în toate sălile. Este de neînlocuit
Playtech.ro
În câte zile trebuie să consumi ouăle vopsite de Paște. Cum se păstrează corect, să nu se strice
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Cum se alege corect vinul. Masa de Paște devine o capodoperă
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Ce a descoperit Piedone în cozonacii din Carrefour. Șeful ANPC a făcut PUBLICE imaginile 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Sâmbăta Mare: Ce trebuie să faci înainte de Înviere?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul