Este vorba de foca elefant sudică, denumită științific Mirounga leonina, potrivit Agerpres. Cel mai mare exemplar vânat, la 28 februarie 1913, măsura 6.85 metri și cântărea în jur de 5 tone. Un mascul adult este de până la șapte ori mai greu decât alte animale carnivore cunoscute pentru gabaritul lor, precum ursul polar (Ursus maritius) și ursul Kodiak (Ursus arctos middendorffi).
Cea mai recentă estimare a populației de foci elefant sudice a avut lor în 2005, când se considera că, în lume, există între 664.000 și 740.000 de exemplare. Peste 400.000 dintre acestea trăiesc în zona Atlanticului de Sud, mai exact pe lângă Georgia de Sud și Insulele Sandwich de Sud, Insulele Falkland și Peninsula Valdes.
Aceste animale se hrănesc cu cefalopode, curstacee, moluște și pește, după care pot coborî la adâncimi de până la 1.000 de metri. Se cunosc cazuri de foci elefant sudice capabile să ajungă la peste 2.000 de metri în adâncimea oceanului, fapt explicat prin potențialul lor de a înmagazina oxigen, din care consumă foarte puțin.
În ciuda fizicului lor impresionant, focile elefant sudice, mai ales la stadiul de pui, dar și de adult, pot deveni prada focilor leopard, leilor de mare sau a marilor rechini albi.
Există doar două specii de focă elefant, cea de-a doua fiind foca elefant nordică.