Cătălin Voicu a fost exclus din profesia de avocat. Decizia în cazul lui Florin Costiniu, amânată

Consiliul Baroului Bucureşti a hotărât, luni, excluderea din profesia de avocat a lui Cătălin Voicu, care execută o pedeapsă de şapte ani de închisoare, pentru fapte de corupţie, potrivit Mediafax. De asemenea, decizia a fost amânată în cazul lui Florin Costiniu, condamnat în acelaşi dosar la patru ani de închisoare cu suspendare.
Filip Stan
13 ian. 2014, 15:50
Cătălin Voicu a fost exclus din profesia de avocat. Decizia în cazul lui Florin Costiniu, amânată

Decanul Baroului Bucureşti, Ion Ilie Iordăchescu, a declarat că în Consiliu s-a decis excluderea din avocatură a lui Adrian Năstase şi a lui Cătălin Voicu, având în vedere că aceştia au fost condamnaţi la închisoare cu executare, fiind astfel lezat statutul acestei profesii.

„Consiliul Baroului Bucureşti a decis, în şedinţa de astăzi (luni, n.r.), excluderea din profesia de avocat a domnului avocat Adrian Năstase şi a domnului Cătălin Voicu. S-a amânat discutarea situaţiei profesionale a avocatului Costiniu Florin, plecând de la premisa că dânsul şi-a făcut, prin diverse memorii, cereri, apărări, aparte faţă de cei doi avocaţi”, a spus Ion Ilie Iordăchescu.

Potrivit lui Iordăchescu, decizia de luni poate fi atacată la Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România.

În cazul fostului premier Adrian Năstase, decanul Baroului Bucureşti a spus că acesta a fost exclus din profesia de avocat pe temeiul „nedemnităţii profesionale”, având în vedere că acesta are două condamnări definitive cu executare, una de doi ani şi o alta de patru ani.

„Adrian Năstase a fost exclus pe temeiul nedemnităţii profesionale, având în vedere că a suferit două condamnări cu detenţie, cum bine ştiţi, una de doi ani, pe care se consideră că a executat-o în urma unei eliberări condiţionate şi cea de-a doua de patru ani, este în executare la Penitenciarul Rahova, în momentul faţă (…) A fost imaginea profesiei de avocat lezată şi, ca atare, Consiliul a ţinut cont de acest aspect”, a precizat Ilie Iordăchescu.

Decanul Baroului a mai spus că Năstase, după condamnarea de doi ani de închisoare cu executare, nu a fost exclus din profesie, considerându-se atunci că faptele pentru care a primit pedeapsa nu ar fi avut legătură cu atribuţiile profesiei de avocat. În cazul analizat luni, respectiv după condamnarea de patru ani, Consiliul Baroului Bucureşti a considerat că fostul premier trebuie exclus din această profesie, luând în considerare „noua conjunctură”.

„Considerând că era prima condamnare şi că nu ar fi avut legătură cu atribuţiile, cu competenţele meseriei de avocat, acest Consiliu a apreciat că nu trebuie exclus din profesia de avocat, dar astăzi s-a discutat din altă perspectivă. Avându-se în vedere o nouă conjunctură, şi anume cea de-a doua condamnare, Consiliul a fost nevoit să aprecieze că trebuie exclus din profesia de avocat”, a adăugat decanul Baroului.

Ion Ilie Iordăchescu a precizat că, din ceea ce ştie, avocaţii care au fost excluşi din profesie după ce au primit condamnări cu executare nu au mai cerut Baroului Bucureşti să revină şi „s-au îndreptat spre alte profesii”.

Fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, în 6 ianuarie, de un complet de cinci judecători al instanţei supreme, la patru ani de închisoare cu executare pentru şantaj şi luare de mită, în dosarul Zambaccian. Năstase a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Adrian Năstase mai are o condamnare definitivă de doi ani de închisoare cu executare, dispusă în 20 iunie 2012, în dosarul „Trofeul calităţii”. Din această condamnare, fostul premier a executat aproape nouă luni de închisoare, respectiv din 26 iunie 2012 până în 18 martie 2013, când a fost eliberat condiţionat.

Consiliul Baroului Bucureşti a decis, în 21 octombrie 2013, că Adrian Năstase poate rămâne avocat, apreciind că faptele care au stat la baza condamnării fostului premier la doi ani de închisoare nu au afectat calitatea de avocat.

Tot atunci, Consiliul Baroului Bucureşti a amânat discutarea excluderii din avocatură a lui Cătălin Voicu şi Florin Costiniu, întrucât nu era redactată motivarea deciziei prin care instanţa supremă i-a condamnat pe cei doi.

Fostul senator Cătălin Voicu a fost condamnat definitiv, în 22 aprilie 2013, la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost judecat pentru corupţie. În acelaşi dosar a fost condamnat şi Florin Costiniu, fost preşedinte al Secţiei civile şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare cu suspendare.

Cu trei luni înainte de a fi trimis în judecată, Florin Costiniu a cerut Consiliului Superior al Magistraturii să ia act de cererea lui de pensionare. Decretul de pensionare a lui Costiniu a fost semnat de preşedintele Traian Băsescu în 8 septembrie 2010. După pensionare, Florin Costiniu a activat ca avocat în Baroul Bucureşti.

Conform statutului profesiei de avocat, condamnaţii penali nu mai pot profesa ca avocaţi. „În cazul în care avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală şi care îl face nedemn de a fi avocat, potrivit legii”, prevede statutul avocaţilor la articolul 58.

VEZI SI:

Adrian Năstase, EXCLUS din Baroul Bucureşti

DailyBusiness
Ce opțiuni politice se conturează în turul 2 al alegerilor prezidențiale 2024
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Ce afaceri deține și câți bani face soția lui Călin Georgescu. Cristela este practician holisitic, iar pandemia i-a închis cabinetul din Austria
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Radu Banciu a explodat: Un legionar putinist
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
Ilie Bolojan este noul lider PNL. Ce înseamnă asta pentru clasa politică
Adevarul
„Dacă nu găsim acum soluții și pentru electoratul anti-sistem, va fi și mai rău la viitoarele alegeri”. Avertismentul unui expert în comportament electoral
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Bianca Drăgușanu, mesaj cu subînțeles pentru Gabi Bădălau. Ce i-a transmis
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
El este Adelin, băiatul de 14 ani care a murit într-un accident teribil în Dolj. Maşina în care se afla s-a răsturnat într-un șanț de colectare a apelor pluviale
Cancan.ro
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a băgat în promovare
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
A murit o somitate a României. S-a stins imediat după alegeri. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
StirileBZI
Se dau câte 375 de lei, pe lângă pensie! Decizia se aplică numai în luna decembrie
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
Breaking! Cine era Adelin, puștiul de 14 ani strivit în accidentul de pe DN56
substantial.ro
Digi24.ro stabilește noi recorduri de trafic online în perioada alegerilor
MediaFlux
CUTREMUR în ALEGERI! AU ÎNCEPUT NEGOCIERILE pentru PARLAMENTARE
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Angajaţii unei companii de stat au încasat salarii restante de aproape 30 de milioane de euro