Pentru România, Moș Crăciun a venit anul acesta cu o lună mai devreme. Comisia Europeană a adoptat marţi pachetul de toamnă al semestrului european şi a anunţat că procedura privind deficitul excesiv este suspendată temporar în cazul a nouă state membre, respectiv România, Austria, Belgia, Franţa, Ungaria, Italia, Malta, Polonia şi Slovacia. Premierul Ilie Bolojan a salutat decizia Executivului european, subliniind că aceasta confirmă că ”direcția” pe care a mers guvernul prin măsurile luate ”a fost una corectă”.
Într-o postare făcută marți seară pe Facebook, Bolojan precizează ce înseamnă pentru România, concret, decizia Comisiei Europene.
În același context, premierul își laudă măsurile, pe care – spune el – Comisia Europeană le-a confirmat ca fiind eficiente.
”Astăzi (marți – n.r.) am primit un semnal foarte important de la Comisia Europeană, care confirmă că măsurile luate de Guvern în ultimele luni au fost corecte și au început să dea rezultate.
Comisarul european pentru economie, Valdis Dombrovskis, a transmis astăzi că, datorită măsurilor fiscale adoptate vara aceasta, situația din România s-a îmbunătățit, iar Comisia nu va propune acum suspendarea fondurilor europene.
Ce înseamnă asta pentru țara noastră?
Comisia confirmă că acțiunile noastre au fost eficiente.
Procedura de Deficit Excesiv rămâne suspendată, adică România nu intră în sancțiuni”, a arătat prim-ministrul.
Ilie Bolojan mai subliniază, în aceeași postare, că mesajul Comisiei, prin decizia de marți, ”este clar”, și anume că România ”trebuie” să continue ”pe acest drum”.
Asta înseamnă, după cum precizează premierul, ca măsurile planificate să fie duse mai departe, colectarea veniturilor la bugetul să fie îmbunătățită, iar cheltuielile statului să fie reduse.
”Deficitul începe să scadă și tendința se menține în următorii ani.
Cheltuielile sunt ținute sub control și rămân aproape de plafonul recomandat.
Continuăm investițiile finanțate din fonduri europene.
Mulțumesc comisarului Dombrovskis pentru dialogul constant și pentru sprijinul arătat României în acest proces dificil.
Este o veste bună și o confirmare a faptului că direcția în care am mers a fost una corectă. În ultimele luni am luat decizii dificile, dar necesare. Astăzi vedem primele rezultate: România își recâștigă credibilitatea.
În același timp, mesajul Comisiei este clar: trebuie să continuăm pe acest drum.
Asta înseamnă să ducem mai departe măsurile planificate, să îmbunătățim colectarea veniturilor, să reducem cheltuielile și să punem ordinea în buget pe primul loc.
Vom continua să lucrăm cu seriozitate, cu responsabilitate și cu respect față de banii publici”, spune Ilie Bolojan.