Caz uriaş de corupţie. Peste 135 de jucători de tenis implicaţi în mafia pariurilor

Presa din Germania a dezvăluit detalii despre cel mai mare caz de corupție din istoria tenisului! Nemții de la Die Welt și ZDF au scris, potrivit L'Equipe, că 135 de jucători de tenis sunt implicați într-o rețea care a trucat foarte multe partide, pentru mafia pariurilor  
Alina Costache
16 dec. 2019, 14:02
Caz uriaş de corupţie. Peste 135 de jucători de tenis implicaţi în mafia pariurilor

Un jucător din Top 30 ATP ar face parte dintr-un grup de 135 de tenismeni implicaţi într-un nou scandal privind meciuri aranjate pentru pariuri, potrivit ZDF şi Die Welt, citate de lequipe.fr.

Un nou scandal de meciuri trucate ar putea zgudui lumea tenisului. Potrivit surselor citate, la începutul anului, au avut loc mai multe valuri de audieri, apoi o alta, în septembrie, la Clermont, în care au fost interpelaţi doi jucători. În total ar fi vizaţi 135 de tenismeni, din care unul din Top 30, cu trei trofee în palmares.

Niciun nume nu a fost dezvăluit, dar un jucător german, Max H., le-ar fi confirmat anchetatorilor existenţa acestei reţele. „Este vorba de o reţea a mafiei armene a pariurilor, care s-a întins în şapte ţări (între care Franţa, Belgia, SUA şi Spania)”, a declarat Eric Bisschop, procurorul general-adjunct al Belgiei, citat de media germane.

FBI ar fi în contact cu autorităţile belgiene. Zeci de mii de euro ar fi fost pariaţi pe fiecare meci aranjat, în strânsă colaborare cu jucători de tenis.

„Această mafie este foarte structurată. Sunt persoane care răspund de conturi, altele care spală banii şi altele care stabilesc contactele cu jucătorii”, a precizat Bisschop.

ZDF şi Die Welt au doi informatori în acest caz. Unul este Marco Trungelliti, un jucător profesionist argentinian de 29 de ani, fost pe locul 112 ATP, în martie. El a raportat că a fost contactat de pariori şi a alertate Federaţia Internaţională de Tenis (ITF).

„Nu putem spune că se trişează numai la eşaloanele inferioare ale tenisului mondial. Se întâmplă la toate nivelurile”, a scris Die Welt.

Jucătoarea germană de tenis Andrea Petkovici a declarat, pentru Die Welt, că ea cunoaşte jucători care au fost contactaţi pentru a aranja meciuri.

„Sunt mai ales profesionişti care nu au resursele financiare de a călători, care depin de bani”, a spus ea.

În 2017, într-un dosar deschis în Spania, Garda civilă a reţinut 83 de persoane bănuite că ar fi făcut parte dintr-o reţea de trucare de meciuri de tenis pentru pariuri, dintre care 28 de jucători profesionişti, unul dintre aceştia participând la US Open.

Reţeaua ar fi fost condusă de persoane cu cetăţenie armeană. Autorităţile spaniole au percheziţionat 11 locuinţe, confiscând 167.000 de euro, o armă, peste 50 de aparate electronice, carduri de credit, cinci maşini de lux şi documente. De asemenea, au fost blocate 42 de conturi bancare.

Investigaţia a început când Tennis Integrity Unit (TIU) a sesizat autorităţile, în urma unor activităţi neobişnuite cu privire aranjarea unor meciuri din cadrul turneelor challenger şi futures.

Suspecţii mituiau jucători profesionişti pentru a fi siguri că se vor înregistra rezultate stabilite dinainte şi foloseau identităţile a mii de persoane pentru a miza pe meciurile aranjate.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT