CAZUL BODNARIU. Deputat PNL: „Vrem să aflăm adevărul. Vom cere, dacă este necesar, repatrierea acestor copii”

O delegație alcătuită din membri ai Comisiei pentru românii din afara granițelor țării de la Camera Deputaților va face săptămâna viitoare o deplasare în Norvegia pentru a vorbi cu familiile Bodnariu și Nan, cu vecinii familiei Bodnariu, cu autorități și parlamentari norvegieni, cărora le vor solicita să își armonizeze legislația referitoare la protecția copilului cu cea europeană, a anunțat joi vicepreședintele acestei comisii Mircea Dolha.
Iulian Tudor
14 ian. 2016, 12:20
CAZUL BODNARIU. Deputat PNL:

Din delegația condusă de Mircea Dolha vor mai face parte deputații Mircea Lubanovici, Maria Grecea, Ovidiu Iane, Aurelian Mihai, iar vizita în Norvegia va fi făcută în perioada 19-22 ianuarie, potrivit Agerpres.

Ne vom deplasa la familia Botnariu acasă, vrem inclusiv să luăm contact cu vecinii acestei familii, ne vom întâlni cu reprezentanți ai Parlamentului norvegian dar și cu comunitățile de români din Norvegia. Vom avea de asemenea întâlnire cu un secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe norvegian, apoi cu conducerea Departamentului pentru copii, tineri și familie. Vom merge inclusiv la unitățile de învățământ să întrebăm educatoarele, profesorii cum sunt acești copii, dacă au venit plângând la școală, dacă au fost loviți și să ni se prezinte și niște dovezi. Vom cere, dacă este necesar, repatrierea acestor copii. Vrem un singur lucru, să aflăm adevărul, nu mergem acolo nici să acuzăm familia Botnariu, nici să acuzăm autoritatea pentru protecția copilului„, a precizat Mircea Dolha, potrivit Agerpres.

El a adăugat că deputații au constatat „cu nemulțumire” că există o barieră extrem de groasă ridicată în comunicarea părții norvegiene și partea română care are nevoie de informații, inclusiv presa din România.

Vrem să aflăm dacă s-au respectat toate normele legale în acest caz, dar și în alte cazuri și că acești cetățeni români sunt bine reprezentați, mai mult decât a putut să o facă până în prezent Ambasada României de acolo, Ministerul Afacerilor Externe și Guvernul României care poartă un dialog diplomatic cu foarte multe mănuși de catifea groase. Noi parlamentarii suntem obligați să arătăm cetățenilor români aflați în afara țării că sunt reprezentați de noi, vom avea un dialog fără mănuși și cu ministerul de resort și alte instituții. Cred că este important ca parlamentarii să vadă drama prin care trec aceste familii, ambasadorul de acolo sau miniștrii nu o meargă niciodată în satul respectiv să vorbească cu vecinii, noi putem acest lucru și nu ne poate interzice nimeni și nici nu ne poate aresta„, a precizat Dolha.

Vicepreședintele Comisiei pentru românii din afara granițelor țării a mai spus că deputații români o să îi roage „cât mai oficial” pe parlamentarii norvegieni să înțeleagă că este momentul să își armonizeze legislația cu cea europeană pentru că Norvegia este o țară europeană.

Citeşte şi: MAE, despre cazul Bodnariu: Copiii au DUBLĂ CETĂŢENIE. Acţiunea privind copiii familiei nu are aspecte RELIGIOASE

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Câte zile libere legale au mai rămas în 2025. Data la care vine următoarea minivacanță
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care cresc animale la curte. Amendă dacă nu ai o distanță minimă de 10 metri
Playtech.ro
Ce nu a avut curaj Ilie Năstase să îi spună lui Trump vreodată. Legătura uluitoare cu Klaus Iohannis
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Controverse legate de originea etnică a lui Hitler. Când a obținut dictatorul nazist cetățenia germană
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Zodiile influențate de Mercur retrograd: Aventuri neașteptate și planuri schimbate
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Culiță Sterp a fost condamnat definitiv pentru accidentul rutier din 2022. Magistrații din Cluj au decis ce se va întâmpla cu artistul
Cancan.ro
Influenceriță celebră, reținută de polițiștii aeroportului! Nu le-a venit să creadă ce văd în pașaportul ei
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu va putea candida din nou. CCR a recunoscut în mod oficial
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Sebi, tânărul ucis de Vlad Pascu în accidentul de la 2 Mai, ar fi împlinit 23 de ani. Tatăl, sfâșiat de durere, îl sărbătorește la mormânt: "Azi venim la tine în acest loc, a doua noastră casă"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Răsturnare privind alegerile prezidențiale! Azi e ultima zi!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Evadarea lui Horațiu Potra: neputință instituțională sau complicitate tacită?