CCR: Prevederile unui articol din Codul de procedură civilă în interpretarea dată de ICCJ, neconstituţionale

Curtea Constituţională a României a decis, marţi, că sunt neconstituţionale prevederile unui articol din Codul de procedură civilă în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).
Romania TV
18 dec. 2018, 17:45
CCR: Prevederile unui articol din Codul de procedură civilă în interpretarea dată de ICCJ, neconstituţionale

Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, plenul a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 27 din Codul de procedură civilă în interpretarea dată prin Decizia 52 din 18 iunie 2018 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al ICCJ a prevederilor articolului XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu referire la sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv”, precum şi a prevederilor articolului 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională a decis, cu majoritate de voturi, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, constatând că prevederile articolului 27 din Codul de procedură civilă în interpretarea dată de ICCJ sunt neconstituţionale, precum şi respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la celelalte prevederi legale analizate.

„Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr.52 din 18 iunie 2018, (…) conduc la prelungirea, în timp, a efectelor unei norme constatate neconstituţionale, prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, ceea ce încalcă dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ce consacră efectul imediat şi general obligatoriu al deciziilor Curţii Constiţutionale, coroborate cu cele ale art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, precum şi ale art. 126 alin. (3) referitoare la competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, Curtea a reţinut că această interpretare este contrară şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la efectele de ordin constituţional ale deciziilor sale prin care constată neconstituţionalitatea unei norme legale, efecte care sunt de imediată aplicare asupra cauzelor pendinte”, se precizează în comunicat.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi va fi comunicată Parlamentului, Guvernului şi instanţelor de judecată care au sesizat CCR.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Soacra Mirelei Vaida, declarații savuroase despre nora ei! Cum se înțelege concurenta de la Asia Express cu mama soțului
Fanatik.ro
„Gică Hagi e Nastratin Hogea al României! Suntem măgărușul grupei!” Horia Ivanovici, mesaj cu tâlc după România – Suedia 0-1
Capital.ro
17.600 de tineri se pot înscrie de astăzi în Start-Up Nation. Cum pot ajunge la finanțarea de până la 250.000 de lei
Playtech.ro
Greșeala pe care mulți proprietari de panouri fotovoltaice o fac toamna. Poate reduce producția de curent exact înainte de iarnă
Adevarul
Bagajul de mână, inclus în prețul biletului. Noile reguli care schimbă călătoriile cu avionul în UE
wowbiz.ro
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat. De la jurnalism la diplomație și negocierile pentru aderarea României la OCDE
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mihai și-a pierdut viața în Italia, după ce s-a izbit violent cu motocicleta de un zid
iamsport.ro
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei
MediaFlux
Horoscop 6 octombrie 2026. Ziua în care se poate schimba totul dintr-un singur telefon! Trei zodii au noroc la bani, iar altele primesc răspunsul pe care îl așteptau
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte