Ce a descoperit Elena Udrea în cei aproape patru ani de închisoare. „Mă trezesc pe la miezul nopții să văd”

Elena Udrea s-a întors acasă, lângă familia sa, după trei ani și jumătate petrecuți în detenție. Fosta protejată a lui Traian Băsescu a dezvăluit ce descoperire a făcut în anii de închisoare, dar și cum își petrece timpul cu fiica ei, Eva Maria.
Filip Stan
15 sept. 2025, 17:00
Ce a descoperit Elena Udrea în cei aproape patru ani de închisoare.
Ce a descoperit Elena Udrea în cei aproape patru ani de închisoare. "Mă trezesc pe la miezul nopții să văd"

Elena Udrea recuperează timpul pierdut alături de fiica sa şi a dezvăluit cum decurge o zi obișnuită din viața sa. . Fosta politiciană o duce zilnic la cursuri pe Eva Maria. Micuța învață la o școală privată, la Karins Kids Academy, care are sediul în Pădurea Băneasa, lângă SIE.

„Ne trezim la 7:00. Avem discuții pe ținută, pieptănat, hainele de sport, băut apă de dimineață etc. Astfel că plecăm mereu în grabă de acasă la opt fără zece. Prindem un trafic infernal pe DN1, bară la bară, cântăm în mașină, ne rugăm la Dumnezeu să ajungem la timpul potrivit și, întotdeauna ajungem cel târziu la 08.20. Ceea ce e foarte bine, că apucă să mănânce micul dejun, dacă vrea. De obicei nu vrea. Deoarce, în mod ilogic pentru că nu am încurca pe nimeni, au blocat posibilitatea să facem stânga din breteaua de sub podul Otopeni spre cartier, întorc uneori mașina în drum, ca toți părinții care vin din aceeași direcție cu mine. Altfel ar trebui să mai facem 15-20 minute ca să mergem până la pod la Mall Băneasa și să ne întoarcem dinspre oraș”, a declarat Elena Udrea pentru Cancan.

Citeşte şi: Câți bani plătește Elena Udrea pentru școala privată a fiicei sale: „Ce emoții am avut amândouă”

Elena Udrea locuiește la Corbeanca și preferă să lucreze de acasă.

„La 8:30 Eva începe orele și termină programul la 17:00. Între timp, mă întorc acasă să mă pregătesc de activitățile mele. Încerc ca cea mai mare parte din ce am de făcut să fac de acasă, să îmi programez în Corbeanca eventualele întâlniri care nu pot fi rezolvate online și, dacă e cazul vin până în oraș. Le organizez astfel încât să ajung în București, o dată de două ori pe săptămână, nu mai mult. Așa cum am mai spus, nu îmi mai irosesc timpul cu lucruri și oameni care nu sunt cu adevărat importanți pentru mine. Am multe planuri pe care le pun în practică acum, pas cu pas, ca să citez un cunoscut. Merg să o iau pe Eva, doar eu sau și cu Adrian uneori. Însă nu vreau să lipsesc nici dimineața, nici la terminarea programului ei. Încerc să recuperez tot ce am pierdut în acești ani în care am fost departe de ea. O duc la activitățile extrașcolare, cum ar fi canto și dans”, a mai spus Elena Udrea.

Citeşte şi: Cu ce se ocupă Elena Udrea la două luni de la ieșirea din închisoare: „Prioritățile mele sunt total schimbate. Nu mai vreau să pierd nicio clipă”

Elena Udrea a mai dezvăluit că, obligatoriu, înainte de culcare, îi citește câte o poveste Evei Maria.

„Seara facem ceva împreună, lego, colorăm, citim, gătim cina. Mai vin prietenii ei la ea sau merge ea la ei. Mâncăm împreună toți trei, apoi baie, pijamale și somn în jur de 21:00. Obligatoriu o poveste înainte de culcare. Din Biblie îi place să îi povestesc cel mai mult, despre Iisus sau din Vechiul Testament, despre prooroci, ori despre copii care au reușit în viață, sau din copilăria mea, a lui tati sau chiar de când era ea și mai mică. Eu adorm odată cu ea. Și mă trezesc pe la miezul nopții să mai văd și eu ce telefoane, ce mesaje am mai primit! Mă mai uit la știri, mai vorbim, eu și Adrian, ce nu am apucat în ziua respective. Și pe la unu mergem la culcare. Asta dacă nu se trezește Eva și strigă după mine. Cam așa sunt zilele mele, minunate, după care am tânjit trei ani și jumătate. Și, dacă mă mai enervez cu diverse lucruri, îmi amintesc imediat ce înseamnă să nu le am deloc”, a mai mărturisit Elena Udrea.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Am fost un idiot!”. Cea mai mare greșeală din cariera lui Marius Șumudică
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT